Keratoza actinică (keratoza solară): cauze, semne, diagnostic și opțiuni de tratament

Esențialul

Keratoza actinică este o leziune aspră, solzoasă, care apare pe pielea expusă ani la rând la soare: frunte, scalp degarnit, urechi, nas, buză inferioară, decolteu, antebrațe și dosul mâinilor. Se formează în epiderm, ca urmare a modificărilor acumulate în keratinocite sub acțiunea radiației ultraviolete, și este considerată o leziune precanceroasă — nu o simplă pată de vârstă. Nu este o afecțiune rară: în climatele temperate, până la 25% dintre persoanele de peste 60 de ani au cel puțin o astfel de leziune. Evoluția este imprevizibilă. Unele leziuni persistă, altele se inflamează și par să dispară, iar o parte pot progresa către carcinom scuamocelular — motiv pentru care sunt evaluate și tratate. Diagnosticul se pune clinic, prin inspecție și palpare, completat de dermatoscopie; rugozitatea confirmă suspiciunea, dar absența ei nu o exclude, pentru că forma atrofică și cea pigmentată sunt netede. Biopsia devine necesară când se ridică suspiciunea unei alte leziuni: boala Bowen, carcinomul bazocelular superficial, carcinomul scuamocelular invaziv sau, la leziunile pigmentate de pe față, lentigo maligna. Tratamentul este fie lezional (crioterapie, chiuretaj, laser ablativ), fie de câmp, cu preparate topice sau terapie fotodinamică, atunci când zona afectată este întinsă. Prevenția prin fotoprotecție consecventă și controalele dermatologice periodice rămân esențiale, pentru că apariția unor leziuni noi este frecventă.

Ce este, de fapt, keratoza actinică și de ce apare?

Keratoza actinică este o leziune aspră, acoperită de scuame, care se formează pe pielea expusă mulți ani la soare. Se dezvoltă în epiderm, stratul cel mai superficial al pielii, acolo unde radiația ultravioletă a lăsat modificări acumulate în timp. Este considerată o leziune precanceroasă — nu o simplă imperfecțiune estetică.

Radiația ultravioletă alterează materialul genetic al keratinocitelor. Celulele afectate se înmulțesc dezordonat și produc un strat cornos gros, neregulat — care se percepe la atingere ca o zonă rugoasă. Procesul se desfășoară lent, pe parcursul a zeci de ani de expunere — nu după o singură vară petrecută la mare.

Denumirea de keratoză solară desemnează aceeași afecțiune. Leziunile apar rareori izolat: cel mai adesea medicul găsește mai multe, pe o suprafață de piele difuz deteriorată. Această zonă se numește câmp de cancerizare și explică de ce, după tratarea unei leziuni, altele pot apărea în vecinătate.

Nu este o afecțiune rară. În climatele temperate, până la 25% dintre persoanele trecute de 60 de ani au cel puțin o astfel de leziune — iar în Statele Unite peste 40 de milioane de persoane dezvoltă keratoze actinice în fiecare an.

Pielea din jur poartă de obicei și celelalte semne ale fotoîmbătrânirii: pete brune, riduri fine, vase dilatate, textură neuniformă. Keratoza actinică este, în acest context, doar cea mai vizibilă consecință a unei expuneri cumulate.

Cum arată o keratoză actinică și pe ce zone apare cel mai des?

Leziunea tipică este o papulă sau o pată roz, roșiatică, brună ori de culoarea pielii, acoperită de o scuamă aspră, alb-gălbuie. Deseori se simte înainte de a se vedea: degetul percepe o zonă rugoasă, comparată frecvent cu șmirghelul. Marginile sunt imprecise, iar leziunea se confundă ușor cu o zonă de piele uscată.

Zonele preferate sunt cele pe care soarele le atinge zilnic: fruntea, scalpul degarnit, urechile, nasul, pomeții, buza inferioară, gâtul, decolteul, antebrațele și dosul mâinilor. Unele ghiduri menționează și gambele, la femei.

Regula tactilă are însă o limită importantă: funcționează într-un singur sens. Rugozitatea întărește suspiciunea, dar absența ei nu o elimină. Forma atrofică este netedă, roz, aproape fără scuamă, iar leziunile pigmentate pot fi netede la palpare. O leziune netedă nu exclude nici keratoza actinică, nici o leziune mai gravă.

Pe buză, afecțiunea se numește cheilită actinică. Buza inferioară este mai vulnerabilă decât pielea din jur, pentru că epiteliul mucoasei este mai subțire și mai puțin pigmentat. Apar ștergerea desenului buzei, atrofie, uscăciune, descuamare, uneori fisuri, zone albicioase sau eroziuni — iar afecțiunea este de aproximativ trei ori mai frecventă la bărbați.

Unele leziuni cresc în înălțime și formează un corn cutanat, o proeminență dură, keratozică. Altele se inflamează, devin roșii și sensibile, apoi par să se vindece, pentru a reveni după câteva săptămâni sau luni. Această fluctuație nu înseamnă vindecare.

Pacienții descriu uneori înțepături sau usturime la atingere, la ras sau la contactul cu îmbrăcămintea. Absența oricărei senzații nu exclude însă diagnosticul — multe leziuni sunt complet asimptomatice.

Cine are risc crescut să dezvolte keratoze actinice?

Riscul crește proporțional cu cantitatea totală de soare adunată de-a lungul vieții. Persoanele care au lucrat sau și-au petrecut timpul liber ani la rând în aer liber, fără fotoprotecție, dezvoltă astfel de leziuni mai devreme și în număr mai mare decât cele care au lucrat în interior.

Fototipurile deschise sunt cele mai vulnerabile: piele care se arde ușor și se bronzează greu, păr blond sau roșcat, ochi deschiși. La persoanele cu ten deschis și fotoîmbătrânire marcată, leziunile actinice sunt frecvent multiple, iar pielea din jur arată vizibil deteriorată.

Vârsta înaintată, sexul masculin cu scalp degarnit, utilizarea aparatelor de bronzat și antecedentele de arsuri solare repetate în copilărie adaugă risc suplimentar. Același efect îl are locuirea în zone cu soare intens, în climat tropical sau subtropical, ori la altitudine mare.

O categorie aparte o formează pacienții imunosupresați, în special cei cu transplant de organ. La aceștia, riscul de carcinom scuamocelular cutanat este estimat de 40 până la 250 de ori mai mare decât în populația generală. Leziunile sunt mai numeroase, progresează mai rapid și impun supraveghere dermatologică mult mai frecventă.

La pacienții cu transplant, grosimea și invazia reală ale leziunilor sunt frecvent subestimate clinic, pentru că inflamația din jurul tumorii este redusă. La ei, orice leziune nouă merită arătată medicului — indiferent cât de banal pare aspectul.

Pentru cheilita actinică se adaugă factori proprii: fumatul, consumul cronic de alcool și expunerea la papilomavirus uman, alături de imunosupresie.

Cu ce se poate confunda keratoza actinică?

Cele mai importante confuzii nu sunt cu leziunile banale, ci cu forme incipiente de cancer de piele. Boala Bowen, adică un carcinom scuamocelular in situ, apare ca o placă eritemato-scuamoasă sau ușor elevată, pe pielea expusă la soare a unei persoane în vârstă. Este adesea diagnosticată greșit ca dermatită sau psoriazis — și tratată apoi luni de zile cu corticosteroizi.

Carcinomul bazocelular superficial se prezintă tot ca o placă roz, cu scuamă fină, dar are frecvent un aspect translucid și margini ușor elevate. Diferențierea clinică a acestor două leziuni de keratoza actinică poate fi dificilă; în general, keratozele actinice sunt leziuni mai mici. Dermatoscopia și, la nevoie, biopsia tranșează diagnosticul.

Pentru leziunile pigmentate de pe față, diagnosticul diferențial care schimbă prognosticul este lentigo maligna — o formă incipientă de melanom. Un reper util: lentigo maligna este de obicei netedă la atingere, în timp ce keratoza actinică este rugoasă. Reperul nu este însă suficient, iar aspectele dermatoscopice se pot suprapune.

Keratoza seboreică este o leziune complet benignă, cu aspect lipit pe piele, brună sau negricioasă, cu suprafață grasă; la dermatoscop se observă pseudo-chisturi în majoritatea leziunilor. Se îndepărtează cel mai adesea prin crioterapie, în principal din motive estetice sau când este iritată mecanic.

Lentigo solar apare ca maculă brună, plată, cu suprafață netedă, tipic pe fața dorsală a mâinilor la persoanele în vârstă. Comedoanele senile din sindromul Favre-Racouchot sunt tot o consecință a fotoîmbătrânirii, dar au aspect de puncte negre și chisturi mici, periorbitar și pe pomeți.

Keratoza pilară este o afecțiune foliculară banală a brațelor și coapselor, care apare la persoane tinere și nu are legătură cu soarele. Keratoza lichenoidă este o entitate benignă distinctă — etapa inflamatorie a unui lentigo solar, a unei keratoze seboreice sau a unei keratoze actinice, ceea ce explică asemănarea clinică.

Rămâne, în fine, carcinomul scuamocelular invaziv. O leziune care se îngroașă, devine indurată la bază, sângerează, se ulcerează sau crește vizibil nu poate fi diferențiată cu certitudine cu ochiul liber — și trebuie evaluată de medic.

Cum se pune diagnosticul de keratoză actinică?

Diagnosticul este, în primul rând, clinic. Medicul inspectează și palpează leziunile, pentru că rugozitatea caracteristică se percepe uneori mai bine decât se vede. Examinarea acoperă întreaga suprafață expusă cronic la soare, nu doar leziunea semnalată de pacient, deoarece în practică se descoperă aproape întotdeauna mai multe.

Dermatoscopia oferă informații suplimentare despre structura leziunii. Pe față, keratoza actinică are un aspect descris ca pseudo-rețea eritematoasă în jurul orificiilor foliculare cu dopuri keratozice galbene, în timp ce boala Bowen are de obicei scuamă și vase glomerulare. Este o examinare neinvazivă, rapidă și nedureroasă.

Leziunile pot fi încadrate pe o gradare clinică folosită frecvent, de la 1 la 4: de la pete roz abia palpabile, la hiperkeratoză moderată, apoi groasă, până la zone confluente de câțiva centimetri. Gradarea ajută la alegerea între un tratament lezional și unul de câmp, dar nu este singurul sistem de clasificare folosit.

La pacienții cu leziuni numeroase sau cu imunosupresie, fotografierea și cartografierea zonelor afectate permit compararea în timp. La aceștia, grosimea și invazia reală ale leziunilor sunt frecvent subestimate clinic — iar apariția durerii sau a sensibilității poate semnala depășirea membranei bazale.

Un corn cutanat se evaluează întotdeauna la bază. Aproximativ jumătate dintre aceste proeminențe keratozice au o bază benignă, iar cealaltă jumătate una precanceroasă sau malignă; dintre toate cornurile cutanate, aproximativ 15% au la bază un carcinom scuamocelular deja invaziv — și niciun criteriu clinic nu exclude singur un cancer. De aceea se practică excizia completă sau o biopsie profundă.

Biopsia cutanată, cu examen histopatologic, se efectuează atunci când leziunea este groasă, indurată, dureroasă, ulcerată, crește rapid sau nu răspunde la un tratament aplicat corect. Scopul ei este excluderea unei transformări maligne, nu confirmarea de rutină a diagnosticului.

Niciun diagnostic nu se poate stabili pe baza unei fotografii sau a unei descrieri online. Evaluarea directă, în cabinet, rămâne singura modalitate corectă de a decide dacă și cum se tratează o leziune.

Ce opțiuni de tratament există și cum se alege între ele?

Tratamentele se împart în două categorii. Cele lezionale vizează o leziune individuală, vizibilă: crioterapia cu azot lichid, chiuretajul, excizia tangențială, vaporizarea cu laser ablativ, iar în cazurile suspecte excizia chirurgicală. Sunt rapide, se efectuează în cabinet și sunt potrivite pentru leziuni puține și bine delimitate.

Metodele lezionale au un cost cosmetic care merită anticipat. Crioterapia nu cere incizie sau anestezie, iar vindecarea durează de obicei 10–14 zile, dar comportă risc de hipopigmentare, prin distrugerea melanocitelor. Chiuretajul și excizia tangențială necesită anestezie locală și pot lăsa, pe lângă hipopigmentare, o cicatrice.

Tratamentele de câmp se adresează întregii zone deteriorate, inclusiv leziunilor care nu se văd încă. Din această categorie fac parte preparatele topice — 5-fluorouracil, imiquimod, diclofenac, tirbanibulin — precum și terapia fotodinamică și peelingurile medicale.

Schemele diferă mult și depind de concentrația preparatului. În schema recomandată de FDA, 5-fluorouracilul se aplică fie ca o cremă de 0,5% seara, patru săptămâni, fie ca o cremă de 1% sau 5% ori o soluție de 2% sau 5%, de două ori pe zi, timp de două până la patru săptămâni.

Privită în general, fără legătură cu o anumită concentrație, o cură de 5-fluorouracil durează de obicei între două și șase săptămâni, cu una sau două aplicări pe zi, și este mai lungă pe membre decât pe față. Imiquimodul 5% se aplică de două ori pe săptămână, 16 săptămâni, iar cel de 2,5–3,75% seara, două săptămâni, cu pauză de două săptămâni, apoi încă două.

Diclofenacul folosit aici este un gel medical de 3%, aplicat de două ori pe zi aproximativ 90 de zile — nu gelul cu diclofenac pentru dureri musculare, disponibil fără rețetă. Tirbanibulinul se aplică cinci zile consecutiv. Terapia fotodinamică presupune lăsarea fotosensibilizantului pe piele 60–90 de minute, urmată de iluminare; numărul de ședințe și intervalul dintre ele se stabilesc de la caz la caz.

Reacțiile locale — roșeață, eroziuni superficiale, cruste, disconfort — fac parte, la tratamentele topice, din mecanismul de acțiune și nu reprezintă o complicație. Trebuie însă anticipate și explicate înainte de începerea curei, pentru că pot fi vizibile și inconfortabile câteva săptămâni.

Există totuși un prag la care reacția încetează să fie cea așteptată. Tratamentul se oprește sau se rărește, iar medicul se contactează, dacă apar arsură severă, eritem intens cu eroziuni extinse, ulcerație profundă, secreție purulentă sau cruste galbene, febră ori stare generală alterată, sau dacă roșeața depășește zona tratată.

Alegerea depinde de numărul și grosimea leziunilor, de localizare, de vârstă și de afecțiunile asociate — precum și de capacitatea pacientului de a tolera o perioadă de inflamație locală. Frecvent se combină o metodă lezională cu una de câmp, iar apariția unor leziuni noi rămâne posibilă, pentru că pielea a fost deteriorată difuz.

Se poate transforma keratoza actinică în cancer de piele?

Da, o parte dintre leziuni pot evolua către carcinom scuamocelular. Cât timp keratinocitele atipice rămân limitate la epiderm nu există risc de metastazare; acesta apare doar dacă leziunea devine un carcinom invaziv. Evoluția este imprevizibilă — unele leziuni persistă ani la rând, altele regresează spontan, iar o parte revin după perioade de aparentă vindecare.

Probabilitatea ca o anumită leziune să evolueze spre un carcinom invaziv a fost estimată la circa 0,075–0,096% pe leziune și pe an, cu estimări suplimentare între 0 și 0,6% pe an. Cu alte cuvinte, riscul unei singure leziuni, într-un singur an, este mic.

Riscul se acumulează însă cu numărul leziunilor și cu anii. La o persoană cu peste zece keratoze actinice, riscul de a dezvolta la un moment dat un carcinom scuamocelular este estimat la aproximativ 10–15% — în timp ce o leziune izolată progresează rar.

Problema centrală este că nu există un criteriu clinic sigur prin care să se prezică ce leziune anume va progresa. De aceea abordarea uzuală nu este așteptarea, ci evaluarea și tratarea leziunilor — mai ales la pacienții cu multe leziuni sau cu imunitate scăzută.

În literatura de specialitate există o dezbatere de fond privind încadrarea acestor leziuni: unii autori le consideră stadii incipiente ale carcinomului scuamocelular, alții le tratează ca leziuni precanceroase distincte. Pentru pacient, consecința practică este aceeași — leziunile merită evaluate, nu ignorate.

Prezența mai multor keratoze actinice este, în plus, un indicator al unei pieli intens deteriorate de soare — și un semnal că riscul de cancer cutanat în ansamblu este mai mare. Supravegherea dermatologică periodică devine, în acest context, o măsură rezonabilă.

Când este cazul să meargă cineva la medicul dermatolog?

O evaluare este justificată ori de câte ori apare o zonă aspră, solzoasă, care persistă mai multe săptămâni pe față, scalp, urechi, gât, decolteu, antebrațe sau pe dosul mâinilor, mai ales dacă se reface după ce crusta se desprinde.

Semnalele care impun o consultație fără amânare sunt: leziunea crește vizibil, se îngroașă sau devine dură la bază; sângerează spontan, fără traumatism; se ulcerează și nu se vindecă; devine dureroasă; își schimbă rapid culoarea sau forma; sau apare un nodul în locul unei leziuni plate.

Durerea sau sensibilitatea apărute într-o leziune care până atunci era indiferentă merită menționate explicit medicului — pot fi primul semn că procesul a depășit stratul superficial al pielii.

O pată brună nouă sau care se extinde pe față, la o persoană vârstnică, merită la fel de multă atenție ca una rugoasă. Netezimea nu este o garanție, iar dermatoscopia este necesară pentru a separa o keratoză actinică pigmentată de o leziune melanocitară.

Localizarea pe buza inferioară și pe ureche merită atenție specială — la fel ca leziunile apărute la o persoană cu transplant de organ, cu tratament imunosupresor sau cu antecedente de cancer cutanat.

De asemenea, prezența mai multor leziuni pe aceeași zonă justifică o evaluare completă a pielii, chiar dacă niciuna nu deranjează. Scopul consultației nu este doar tratarea leziunii vizibile, ci stabilirea unui plan de supraveghere pentru pielea deteriorată în ansamblu.

Ce mituri circulă despre keratoza actinică și ce nu funcționează?

Cel mai răspândit mit este că aceste leziuni sunt pete de bătrânețe, fără nicio importanță. Petele de vârstă, precum lentigo solar, sunt plate și netede; keratoza actinică este de obicei rugoasă, se descuamează și are alt potențial evolutiv.

Al doilea mit este reversul primului: că o leziune netedă este sigur benignă. Nu este adevărat. Forma atrofică a keratozei actinice este netedă, iar lentigo maligna — o formă incipientă de melanom — este tipic netedă la atingere. Rugozitatea confirmă suspiciunea, dar lipsa ei nu o infirmă.

Al treilea mit: dacă zona s-a curățat după ce crusta a căzut, problema s-a rezolvat. În realitate, dispariția temporară a scuamei este frecventă, iar leziunea reapare adesea în același loc. Vindecarea aparentă nu înlocuiește evaluarea medicală.

Nu funcționează cremele hidratante, uleiurile vegetale, exfolierile agresive făcute acasă, tratamentele cu celidonie, usturoi, oțet sau alte preparate naturale aplicate pe leziune. Acestea pot produce arsuri chimice, cicatrici și, mai grav, întârzie diagnosticul unei transformări maligne prin mascarea aspectului clinic.

Un alt mit este că bronzul obținut la solar protejează pielea. Sursele artificiale de ultraviolete adaugă expunere și cresc riscul — nu îl reduc. La fel, ideea că iarna sau pe vreme înnorată fotoprotecția nu este necesară nu corespunde realității.

Circulă și ideea că un supliment cu vitamina B3 rezolvă problema. Nicotinamida a redus, într-un studiu randomizat, numărul de leziuni și de cancere cutanate non-melanocitare noi la persoane cu risc mare, dar efectul a dispărut după oprire și nu înlocuiește nici fotoprotecția, nici tratamentul leziunilor existente.

În fine, nu este adevărat că tratamentul se face o singură dată și problema dispare definitiv. Pielea rămâne deteriorată difuz, iar apariția unor leziuni noi este posibilă — tocmai de aceea urmărirea în timp face parte din tratament.

Cum se pot preveni keratozele actinice și apariția unora noi?

Fotoprotecția zilnică este măsura cu cel mai mare impact. Presupune un produs cu factor de protecție ridicat, aplicat în cantitate suficientă pe față, urechi, gât, decolteu și mâini, reaplicat la câteva ore în cursul expunerii — indiferent de anotimp și de nori.

Bariera fizică rămâne foarte eficientă. S-a estimat că purtarea regulată a unei pălării cu bor de aproximativ 10 cm ar putea reduce cu 40% rata cancerelor cutanate non-melanocitare de-a lungul vieții. Se adaugă mânecile lungi, ochelarii cu protecție UV și căutarea umbrei la orele cu radiație maximă. Aparatele de bronzat se evită complet.

Autoexaminarea periodică ajută la sesizarea din timp a modificărilor. Palparea zonelor fotoexpuse este utilă, pentru că multe leziuni se simt înainte de a fi vizibile — dar privirea rămâne la fel de importantă, pentru leziunile netede sau pigmentate. Merită notat orice loc care se schimbă sau rămâne aspru mai mult de câteva săptămâni.

La persoanele cu risc mare există și o opțiune de chemoprevenție orală, discutată cu medicul. Într-un studiu randomizat pe pacienți cu imunitate normală și antecedente de cancer cutanat non-melanocitar, nicotinamida 500 mg de două ori pe zi timp de 12 luni a redus cu 23% rata cancerelor cutanate non-melanocitare noi și cu 13% numărul keratozelor actinice la 12 luni.

Beneficiul nu s-a menținut după oprirea administrării, iar melanomul nu a făcut parte din obiectivul studiului. La pacienții cu transplant de organ, un studiu ulterior cu aceeași doză și durată nu a arătat niciun beneficiu asupra cancerelor cutanate sau a keratozelor actinice; la ei fotoprotecția și controalele rămân esențiale.

Nicotinamida, numită și niacinamidă, nu este același lucru cu acidul nicotinic (niacina), vândut tot sub numele de vitamina B3. Spre deosebire de acidul nicotinic, nicotinamida nu produce înroșirea feței. Decizia de a o lua aparține medicului — nu este un supliment de administrat pe cont propriu.

La persoanele care au avut deja astfel de leziuni, la cele cu fototip deschis sau cu imunosupresie, controlul dermatologic periodic devine parte din rutina de sănătate. Orientativ, se recomandă o evaluare o dată sau de două ori pe an, iar pacienții cu imunitate slăbită pot avea nevoie de controale la fiecare 8–12 săptămâni. Ritmul exact se stabilește individual.

Opțiunile de tratament, pe scurt

• Crioterapie cu azot lichid — Aplicarea controlată de azot lichid distruge celulele alterate din epiderm. Este metoda folosită cel mai frecvent pentru leziunile izolate și bine delimitate. Nu necesită incizie sau anestezie, leziunea se desprinde după câteva zile, iar vindecarea are loc de obicei în 10–14 zile — uneori sunt necesare mai multe ședințe. Comportă risc de hipopigmentare, prin distrugerea melanocitelor, mai vizibilă pe pielea mai pigmentată; mai rar apar modificări pigmentare postinflamatorii sau cicatrici hipertrofice.
• Chiuretaj, eventual asociat cu electrodesicare — Leziunea groasă, hiperkeratozică, este îndepărtată mecanic, sub anestezie locală, uneori urmată de electrodesicare pentru distrugerea celulelor rămase. Metoda are un avantaj practic: materialul îndepărtat poate fi trimis la examen histopatologic atunci când există dubii asupra naturii leziunii. Comportă risc de hipopigmentare și de cicatrice, mai redus dacă se face doar chiuretaj, fără electrodesicare.
• Excizie tangențială (tip shave) — Îndepărtarea tangențială a leziunii sub anestezie locală, cu posibilitatea examenului histopatologic. Ca și chiuretajul, comportă risc de hipopigmentare și de cicatrice. Se folosește când aspectul leziunii impune și un diagnostic de certitudine.
• Vaporizare cu laser ablativ — Laserele ablative îndepărtează straturile superficiale ale pielii afectate, sub anestezie locală. Perioada de recuperare variază în funcție de procedură, iar hipopigmentarea rămâne o complicație posibilă. Sunt utile pentru leziuni rezistente, pentru cheilita actinică sau când se urmărește și ameliorarea aspectului pielii fotoîmbătrânite.
• 5-fluorouracil topic — Preparat aplicat pe zona afectată, care acționează asupra celulelor cu multiplicare accelerată, inclusiv asupra leziunilor încă invizibile din câmpul de cancerizare. Formele folosite sunt crema de 0,5%, aplicată seara timp de 4 săptămâni, și crema de 1% sau 5%, respectiv soluția de 2% sau 5%, aplicate de două ori pe zi, timp de două până la patru săptămâni în schema recomandată de FDA; privită în general, fără legătură cu o anumită concentrație, o cură de 5-fluorouracil durează de obicei între două și șase săptămâni. Produce, în mod așteptat, roșeață, eroziuni superficiale și disconfort, iar vindecarea are loc de regulă în circa două săptămâni de la oprirea aplicării. Există un avertisment de fotosensibilitate, care poate fi severă. Nu se folosește în sarcină, se evită în alăptare, iar la persoanele cu deficit de dihidropirimidin-dehidrogenază există risc de hipersensibilitate și de toxicitate sistemică. Se aplică doar la indicația medicului — el stabilește și când tratamentul trebuie oprit.
• Imiquimod topic — Stimulează răspunsul imun local împotriva celulelor alterate. Schema depinde de concentrație: crema de 5% se aplică de două ori pe săptămână, timp de 16 săptămâni consecutive, iar crema de 2,5% sau 3,75% seara, timp de 2 săptămâni, cu pauză de 2 săptămâni, apoi încă 2 săptămâni. Suprafața recomandată de tratament este de circa 25 cm². Reacția inflamatorie locală face parte din mecanismul de acțiune, dar poate rămâne hipopigmentare la locul aplicării. Poate provoca simptome sistemice asemănătoare gripei și nu este recomandat dacă pacientul are o boală autoimună. Schema și durata sunt stabilite individual de medic.
• Diclofenac 3% în gel — Gel medical cu diclofenac 3%, aplicat de două ori pe zi timp de aproximativ 90 de zile, fără a depăși 8 g pe zi. Nu este același produs cu gelurile cu diclofenac pentru dureri musculare, eliberate fără rețetă, care nu au efect asupra keratozei actinice. Nu se folosește la persoanele alergice la antiinflamatoare nesteroidiene. Reacțiile cutanate sunt în general mai puțin severe, dar durata lungă face complianța dificilă. Indicația, concentrația și durata aparțin medicului dermatolog.
• Tirbanibulin unguent — Preparat topic mai nou, folosit pe suprafețe limitate de la nivelul feței și scalpului, aplicat cinci zile consecutiv. Durata scurtă a curei este principalul său avantaj practic. Ca la celelalte topice de câmp, apare o reacție inflamatorie locală așteptată. Indicația și monitorizarea aparțin medicului dermatolog.
• Terapie fotodinamică — Un fotosensibilizant este aplicat pe piele și lăsat să acționeze aproximativ 60–90 de minute, apoi activat cu o sursă de lumină albastră sau roșie, ceea ce duce la distrugerea selectivă a celulelor alterate. Ghidul pentru pacienți al Academiei Americane de Dermatologie descrie frecvent două ședințe, a doua la circa trei săptămâni după prima; numărul ședințelor și intervalul dintre ele se stabilesc însă de la caz la caz, iar leziunile groase pot cere mai multe. După fiecare ședință se evită soarele 48 de ore. Este utilă la leziuni multiple pe față și scalp și oferă un rezultat cosmetic în general bun, dar poate fi resimțită ca dureroasă în timpul iluminării. Preparatele cu metil-aminolevulinat conțin ulei de arahide printre excipienți și pot da reacții de hipersensibilitate, motiv pentru care alergia la arahide trebuie anunțată înainte de procedură; nu este recomandată în sarcină, iar alăptarea se întrerupe 48 de ore după aplicare.
• Peeling chimic medical — Aplicarea unor agenți exfolianți în concentrații medicale îndepărtează straturile superficiale deteriorate; zona rămâne o perioadă roșie, tumefiată și sensibilă. Se folosește în cazuri selectate, ca parte a unei strategii de tratare a întregii zone fotoexpuse.
• Vermilionectomie sau laser CO2 pentru cheilita actinică — Îndepărtarea chirurgicală a stratului superficial al buzei sau ablația cu laser CO2 se folosesc în cheilita actinică extinsă sau rezistentă. Aceste metode au fost asociate cu mai puține recidive decât peelingul chimic sau terapia fotodinamică. Cheilita actinică este frecvent o modificare de câmp, iar zone diferite ale aceleiași leziuni pot avea grade diferite de displazie — de aceea se evaluează întreaga buză.
• Excizie chirurgicală — Rezervată situațiilor în care aspectul clinic ridică suspiciunea unui carcinom scuamocelular, a bolii Bowen sau a unui carcinom bazocelular, precum și cornului cutanat, unde baza trebuie examinată. Permite examenul histopatologic complet al leziunii îndepărtate.
• Nicotinamidă orală (vitamina B3) — Nicotinamida, numită și niacinamidă, este forma amidică a vitaminei B3 și nu este același lucru cu acidul nicotinic (niacina), vândut tot ca vitamina B3; spre deosebire de acesta, nicotinamida nu produce înroșirea feței. Într-un studiu randomizat pe persoane cu imunitate normală și antecedente de cancer cutanat non-melanocitar, nicotinamida 500 mg de două ori pe zi, timp de 12 luni, a redus cu 23% rata cancerelor cutanate non-melanocitare noi și cu 13% numărul keratozelor actinice la 12 luni; melanomul nu a făcut parte din obiectivul studiului. Beneficiul nu s-a menținut după oprirea administrării, iar la pacienții cu transplant de organ un studiu ulterior nu a arătat niciun beneficiu. Nu este un supliment de luat pe cont propriu și nu înlocuiește fotoprotecția sau tratamentul leziunilor existente.
• Fotoprotecție riguroasă și dermatocosmetice de întreținere — Creme cu factor de protecție ridicat, aplicate zilnic, îmbrăcăminte și pălărie cu bor lat, evitarea orelor cu radiație maximă. S-a estimat că purtarea regulată a unei pălării cu bor de circa 10 cm ar putea reduce cu 40% rata cancerelor cutanate non-melanocitare de-a lungul vieții. Fotoprotecția nu înlocuiește tratamentul leziunilor existente, dar reduce apariția unora noi și susține rezultatul procedurilor efectuate.

Mituri frecvente despre keratoza actinică

Surse medicale

Wanderma Clinic

Cum abordăm la Wanderma

Dacă pe față, pe scalp sau pe dosul mâinilor au apărut zone aspre care nu trec, o consultație dermatologică la Wanderma Clinic ajută la clarificarea diagnosticului și la stabilirea unui plan de supraveghere potrivit pielii tale.

• Tratamente laser CO2

• Luni – Vineri: 09:00 – 20:00
  Sâmbătă: 09:00 – 15:00
• 0792 633 762
• hello@wanderma.ro
• str. Lola Bobesco, nr. 21, Craiova

Programează o consultație

Întrebări frecvente

Keratoza actinică este contagioasă?

Nu. Nu se transmite prin atingere, prin obiecte comune sau prin contact apropiat. Este consecința expunerii cumulate a propriei piei la radiația ultravioletă, nu a unei infecții transmisibile.

Doare tratamentul prin crioterapie și rămân urme?

Aplicarea azotului lichid produce o senzație de usturime sau arsură de scurtă durată și nu necesită anestezie. Leziunea se desprinde după câteva zile, iar vindecarea are loc de obicei în 10–14 zile; uneori sunt necesare mai multe ședințe. Zona tratată poate rămâne mai deschisă la culoare, pentru că frigul distruge și melanocitele; hipopigmentarea este mai vizibilă pe pielea mai pigmentată. Mai rar apar modificări pigmentare postinflamatorii sau cicatrici.

Cât durează până dispare o keratoză actinică după tratament?

Depinde de metoda aleasă, de grosimea leziunii și de zona tratată. Procedurile lezionale acționează rapid, în timp ce tratamentele topice de câmp se aplică pe parcursul mai multor săptămâni sau luni: cinci zile pentru tirbanibulin, două până la patru săptămâni pentru 5-fluorouracil în schema recomandată de FDA (până la șase săptămâni, luată cura în general), până la 16 săptămâni pentru imiquimod 5% și aproximativ 90 de zile pentru diclofenac 3%. Medicul stabilește durata și momentul reevaluării.

Când trebuie oprit un tratament topic și sunat medicul?

Roșeața, eroziunile superficiale, crustele și disconfortul din zona tratată sunt așteptate și fac parte din mecanismul de acțiune. Depășesc însă reacția normală și impun contactarea medicului: arsura severă, eritemul intens cu eroziuni extinse, ulcerația profundă, secreția purulentă sau crustele galbene, febra ori starea generală alterată, precum și roșeața care se extinde în afara zonei tratate. În aceste situații tratamentul se oprește sau se rărește, la indicația medicului.

Pot apărea keratoze actinice la o persoană tânără?

Sunt neobișnuite la vârste tinere, pentru că apar după decenii de expunere cumulată. Excepțiile există la persoanele cu fototip foarte deschis, cu utilizare intensă a solarului, cu expunere profesională prelungită sau cu imunosupresie.

Este nevoie de biopsie la fiecare leziune?

Nu. Diagnosticul este de obicei clinic, completat de dermatoscopie. Biopsia se recomandă în situațiile în care leziunea este groasă, indurată, dureroasă, ulcerată, crește rapid sau nu răspunde la tratamentul aplicat corect. Cornul cutanat face excepție: baza lui se examinează histopatologic, prin excizie sau biopsie profundă.

Ce diferență este între keratoza actinică și keratoza seboreică?

Keratoza seboreică este benignă, are aspect lipit pe piele, culoare brună și suprafață grasă, fără legătură obligatorie cu soarele; la dermatoscop se văd pseudo-chisturi în majoritatea leziunilor. Keratoza actinică apare pe zone fotoexpuse, este de obicei rugoasă, adesea roz-roșiatică, și are potențial de evoluție care impune evaluare medicală.

Cu ce alte leziuni serioase se poate confunda keratoza actinică?

Cel mai adesea cu boala Bowen, adică un carcinom scuamocelular in situ, și cu carcinomul bazocelular superficial: ambele apar ca plăci roz, scuamoase, pe pielea expusă la soare, iar boala Bowen este frecvent confundată cu dermatita sau cu psoriazisul. Pentru leziunile pigmentate de pe față, diagnosticul diferențial important este lentigo maligna, o formă incipientă de melanom. Niciuna dintre ele nu poate fi separată cu certitudine cu ochiul liber.

Dacă am mai multe leziuni, se tratează toate deodată?

Când leziunile sunt numeroase pe aceeași regiune, se preferă frecvent un tratament de câmp, care acoperă și leziunile încă invizibile. Strategia se stabilește individual, în funcție de localizare, număr, grosime și toleranța pacientului.

Protecția solară mai are rost dacă leziunile au apărut deja?

Da. Fotoprotecția nu vindecă leziunile existente, dar reduce apariția unora noi și susține rezultatul tratamentelor efectuate. Este o măsură permanentă, nu una limitată la sezonul cald.

Cât de des trebuie făcute controalele dermatologice după ce am avut keratoze actinice?

Orientativ, o evaluare dermatologică o dată sau de două ori pe an este suficientă pentru majoritatea pacienților. Persoanele cu imunitate slăbită, în special cele cu transplant de organ, pot avea nevoie de controale la fiecare 8–12 săptămâni. Ritmul exact îl stabilește medicul, în funcție de numărul leziunilor și de antecedente.

Ajută vitamina B3 (nicotinamida) la prevenirea keratozelor actinice?

Nicotinamida, numită și niacinamidă, este o formă distinctă de vitamină B3 și nu trebuie confundată cu acidul nicotinic (niacina), vândut tot sub acest nume. Într-un studiu randomizat pe persoane cu imunitate normală și antecedente de cancer cutanat non-melanocitar, nicotinamida 500 mg de două ori pe zi timp de 12 luni a redus cu 23% rata cancerelor cutanate non-melanocitare noi și cu 13% numărul keratozelor actinice; melanomul nu a fost inclus în obiectiv. Beneficiul nu s-a menținut după oprire, iar la pacienții cu transplant de organ nu s-a confirmat. Se discută cu medicul.

Ce este un corn cutanat și cât de îngrijorător este?

Este o proeminență dură, conică, formată din keratină compactă, care crește pe o leziune de bază; poate apărea inclusiv pe o keratoză actinică. Aproximativ jumătate dintre aceste leziuni de bază sunt benigne, iar cealaltă jumătate precanceroase sau maligne; aproximativ 15% dintre cornurile cutanate au la bază un carcinom scuamocelular deja invaziv. Aspectul exterior nu permite diferențierea. De aceea se recomandă excizia completă sau biopsia profundă, cu examen histopatologic.

Cheilita actinică se tratează la fel ca leziunile de pe față?

Parțial. Se pot folosi crioterapia, 5-fluorouracilul, imiquimodul, retinoizii topici sau terapia fotodinamică. În formele extinse sau rezistente, vermilionectomia și laserul CO2 au fost asociate cu mai puține recidive decât peelingul chimic sau terapia fotodinamică. Cheilita actinică este frecvent o modificare de câmp, iar zone diferite ale aceleiași leziuni pot avea grade diferite de displazie, ceea ce impune evaluarea întregii buze.

Acest articol are scop exclusiv informativ și educațional. Nu înlocuiește consultul medical, nu stabilește un diagnostic și nu recomandă un tratament individual. Dozele, concentrațiile, duratele și schemele de tratament menționate provin din surse de referință și au rol orientativ; ele nu constituie o prescripție. Diagnosticul de keratoză actinică și decizia terapeutică se stabilesc doar de către medicul dermatolog, în urma examinării directe a pielii. Nu începe și nu întrerupe niciun tratament pe baza informațiilor din acest text.