Onicomicoza (ciuperca unghiilor): de la primul semn la tratament

Ce este, de fapt, ciuperca unghiilor?

Onicomicoza este infecția unghiei produsă de ciuperci. Cel mai frecvent sunt implicați dermatofiții, ciuperci care se hrănesc cu cheratina, proteina din care este construită placa unghială. Mai rar, infecția este dată de levuri, precum Candida, sau de mucegaiuri. Denumirea populară este pur și simplu „ciuperca unghiilor”.

Ciuperca pătrunde rareori într-o unghie perfect sănătoasă. Are nevoie de o poartă de intrare: o microfisură, o unghie lovită la sport, o tăiere prea scurtă, pielea macerată dintre degete. De aceea infecția pornește adesea de la marginea liberă sau de pe latura unghiei și avansează lent către bază.

Sursa este de multe ori chiar pielea piciorului. Tinea pedis, infecția cu dermatofiți a tălpilor și a spațiilor interdigitale, precedă sau însoțește frecvent afectarea unghiilor. Picioarele reprezintă localizarea predilectă a infecțiilor dermatofitice, iar majoritatea populației adulte din SUA a trecut printr-un episod de tinea pedis de-a lungul vieții.

Odată instalată, onicomicoza nu se retrage de la sine. Unghia bolnavă devine un rezervor de ciuperci pentru piele, pentru celelalte unghii și pentru persoanele din aceeași locuință.

Cum arată o unghie afectată și după cât timp se observă?

Primul semn este de obicei o pată gălbuie sau albicioasă la marginea liberă a unghiei. Cu timpul, pata avansează spre bază, iar unghia își pierde transparența și luciul. Sub ea se strânge un depozit sfărâmicios, care ridică placa și o desprinde de patul unghial.

Urmează îngroșarea. Unghia devine greu de tăiat, se rupe neregulat, se fărâmițează la vârf și, în formele avansate, se poate distruge aproape complet. La unele persoane apar pete albe, cretoase, chiar pe suprafața unghiei, care se pot răzui ușor.

Durerea lipsește mult timp, ceea ce explică de ce mulți pacienți amână evaluarea ani întregi. Disconfortul apare târziu, când unghia îngroșată apasă pe patul unghial în încălțămintea închisă sau când marginea deformată irită degetul vecin.

Evoluția este lentă și înșelătoare. Unghiile de la picioare cresc încet, așa că modificările se instalează în luni, iar dispariția lor după tratament cere, la rândul ei, luni de creștere sănătoasă.

Cine are risc mai mare să facă onicomicoză?

Riscul crește cu vârsta, pentru că unghia crește mai lent și circulația periferică este mai slabă. American Academy of Dermatology arată că aproximativ 50% dintre persoanele de peste 70 de ani dezvoltă o infecție fungică a unghiilor.

Diabetul zaharat, tulburările de circulație la nivelul picioarelor, boala arterială periferică și imunosupresia, indiferent de cauză, sunt situații în care infecția se instalează mai ușor și cedează mai greu. Între factorii favorizanți sunt menționate și obezitatea, precum și bolile inflamatorii intestinale.

Contează și viața de zi cu zi. Încălțămintea închisă purtată multe ore, transpirația abundentă, vestiarele și dușurile comune, mersul desculț la piscină, sportul cu traumatisme repetate ale degetelor și pedichiura făcută cu instrumentar nesterilizat cresc, toate, expunerea sau vulnerabilitatea unghiei.

Psoriazisul merită menționat separat. Anomaliile unghiale sunt prezente la până la 50% dintre pacienții cu psoriazis și pot fi singura manifestare a bolii, iar o unghie deja modificată se lasă mai ușor colonizată de ciuperci.

În familii, transmiterea prin papuci, prosoape, covorașe de baie sau unghieră comună este banală. De aceea evaluarea unui singur membru rezolvă rareori problema pe termen lung.

De ce este onicomicoza altfel la pacientul cu diabet?

La persoanele cu diabet zaharat, infecția fungică a unghiei este atât mai frecventă, cât și mai atent urmărită de medic. Literatura recentă estimează că riscul de a dezvolta onicomicoză poate fi de până la trei ori mai mare decât la persoanele fără diabet.

Explicația ține de mai mulți factori care se adună: vârsta, boala arterială periferică, controlul glicemic nesatisfăcător, neuropatia, igiena dificilă a piciorului și traumatismele unghiei. Fiecare dintre ei face pielea și unghia mai vulnerabile și vindecarea mai lentă.

Miza nu este estetică. Unghiile îngroșate și distrofice pot răni mecanic țesutul vecin, iar tinea pedis și onicomicoza au fost descrise ca predictori independenți ai ulcerației piciorului la acești pacienți. Studiile citate în literatură raportează și o asociere cu antecedentele de amputație minoră.

Există o consecință practică pe care mulți pacienți nu o cunosc: la piciorul cu neuropatie sau cu circulație deficitară, tăierea scurtă, pilirea și frezarea unghiei groase nu se fac acasă. Leziunea mecanică produsă pe un picior lipsit de sensibilitate, în condiții de irigare scăzută, duce rapid la ulcerație, iar infecția care urmează crește riscul de amputație.

De aceea, la pacientul cu diabet, orice modificare a unghiei merită arătată medicului devreme, iar diagnosticul de laborator, îngrijirea piciorului de către personal instruit și tratarea pielii din jur fac parte din același plan, nu sunt etape opționale.

De ce nu este suficient ca medicul să se uite la unghie?

Pentru că aspectul clinic nu este specific. La unghiile de la picioare, psoriazisul de obicei nu se poate distinge clinic de onicomicoză, iar traumatismul cronic, bolile circulatorii sau alte afecțiuni unghiale pot produce aceleași modificări de culoare și grosime.

Există și un motiv mai grav. Printre bolile care imită onicomicoza se numără carcinomul scuamocelular subunghial și melanomul subunghial. Tocmai de aceea confirmarea diagnosticului are rolul de a nu lăsa nedescoperită o boală malignă, iar ghidul britanic de specialitate include melanomul malign subunghial între diagnosticele de exclus.

Miza este și practică. Tratamentul antifungic oral durează luni și presupune o decizie medicală atentă. Ghidul British Association of Dermatologists cere confirmarea de laborator înainte de începerea tratamentului, iar ghidul S1 din 2023 descrie evaluarea prin examen microscopic, cultură și/sau testare moleculară.

Se recoltează material din zona activă a infecției, nu doar din marginea liberă: fragmente de placă și depozit subunghial. Examenul microscopic direct poate arăta rapid filamentele fungice, iar cultura, considerată testul diagnostic standard, identifică specia, cu rezultat după câteva săptămâni. Testarea PCR dă un răspuns rapid, sensibil și specific, dar este mai costisitoare.

Dermatoscopia unghiei ajută la alegerea zonei de recoltare și la diferențierea de alte cauze de discromie. Un detaliu care schimbă rezultatul: produsele antifungice aplicate local înainte de recoltare pot face proba fals negativă, așa că pacientul trebuie să spună exact ce a folosit și de când.

Cu ce se confundă cel mai des onicomicoza?

Psoriazisul unghial este primul pe listă. La mâini, câteva semne orientează diagnosticul: pitting-ul neregulat, pata în „picătură de ulei” a patului unghial și onicoliza cu chenar eritematos. Aceste repere sunt descrise ca fiind diagnostice numai la unghiile de la mâini; la picioare, psoriazisul de obicei nu se poate distinge clinic de onicomicoză, iar diferențierea se face prin laborator.

Alte modificări au cauze cu totul diferite. Liniile Beau sunt șanțuri transversale apărute după o boală acută sau un traumatism, leuconichia înseamnă pete sau benzi albe în placă, iar koilonichia descrie unghia scobită, în formă de lingură. Niciuna nu este, prin ea însăși, semn de ciupercă.

O nuanță verde intensă a unghiei are, de obicei, altă explicație. Colonizarea bacteriană a spațiului de sub unghia desprinsă, cel mai adesea cu Pseudomonas, dă coloritul verde prin pigmentul numit piocianină. Se tratează diferit, prin evitarea umezelii, decuparea porțiunii desprinse și antiseptice locale la indicația medicului, nu prin cure lungi de antifungic.

Sindromul unghiilor galbene presupune unghii galbene, îngroșate, cu creștere foarte lentă, asociate cu manifestări respiratorii și limfedem. Boala Darier dă un tipar aparte: dungi longitudinale roșii și albe, cu hiperkeratoză subunghială în formă de pană și fisurarea marginii libere. Se mai adaugă lichenul plan, verucile periunghiale, exostoza subunghială și onicomatricomul.

Există și situația inversă, frecventă în practică: o unghie psoriazică sau traumatizată care se suprainfectează fungic. Cele două diagnostice nu se exclud, iar tratamentul le are în vedere pe amândouă.

Când o unghie închisă la culoare nu este ciupercă?

O unghie brună sau negricioasă este interpretată aproape reflex ca ciupercă sau ca urmă de lovitură. De cele mai multe ori chiar așa este, dar aceeași imagine poate fi dată de melanomul subunghial, o tumoare care pornește din matricea unghiei și care se prezintă tipic ca o bandă longitudinală brună sau neagră.

Sunt câteva situații care cer evaluare dermatologică promptă. O bandă pigmentată apărută la vârsta adultă, pe o singură unghie, fără o cauză evidentă, se investighează prin biopsie a matricei. Alte semne de alarmă sunt banda care se lărgește, pigmentul care depășește cuticula sau repliul unghial, ulcerația și distrofia unghială care nu răspunde la un tratament antifungic corect condus.

Nu orice pigmentare este melanină. Hematomul subunghial, coloritul verde produs de piocianină, infecția cu dermatofiți sau cu saprofiți și pigmenții proveniți din exterior dau tablouri asemănătoare. Când pigmentul apare pe mai multe degete deodată, cauzele obișnuite sunt cu totul altele: fiziologice, traumatice, medicamentoase sau legate de o boală generală.

Concluzia practică este simplă. O modificare limitată la o singură unghie, mai ales cu pigment brun-negricios apărut recent, nu se tratează empiric ca micoză și nu se acoperă cu ojă. Se arată medicului dermatolog, care decide dacă sunt necesare dermatoscopia și biopsia.

Cum se tratează și de ce durează atât de mult?

Tratamentul se alege în funcție de forma clinică, de numărul de unghii afectate, de implicarea matricei și de starea generală a pacientului. Ghidul S1 din 2023 recomandă tratamentul local cu lac antifungic în formele ușoare sau moderate, iar în formele moderate spre severe tratamentul oral, în lipsa contraindicațiilor, adesea asociat celui aplicat pe unghie.

Tratamentul exclusiv local are limite bine descrise. Ghidul britanic îl rezervă formei superficiale albe și formei distale și laterale aflate la început, când este afectat sub 80% din placă și matricea nu este cuprinsă, ori situațiilor în care antifungicele orale sunt contraindicate. Preparatele topice se aplică luni de zile: pentru ciclopirox, efinaconazol sau tavaborol, durata descrisă de American Academy of Dermatology este de aproximativ 48 de săptămâni.

Antifungicele orale au indicație în onicomicoză. Terbinafina acoperă dermatofiții precum Trichophyton rubrum, T. mentagrophytes, T. tonsurans și Epidermophyton floccosum; schemele publicate sunt orientative, de ordinul câtorva săptămâni la unghiile de la mâini și al câtorva luni la cele de la picioare, iar durata reală o stabilește medicul. Itraconazolul acoperă în plus levurile și unele mucegaiuri.

Griseofulvina nu mai este astăzi o alegere de primă intenție. Ghidul britanic arată că ratele de vindecare micologică la unghiile de la picioare sunt de numai 30–40%, cu tratament de 6–9 luni la mâini și de 12–18 luni la picioare, și o rezervă situațiilor în care celelalte medicamente nu sunt disponibile sau sunt contraindicate.

Reducerea mecanică a unghiei bolnave, prin tăiere scurtă, frezare, debridare sau înmuiere prealabilă cu preparate pe bază de uree, scade cantitatea de material infectat. Durata totală ține de biologie, nu de eficiența medicamentului: unghia trebuie să crească din nou, în întregime, iar acest lucru poate cere un an sau mai mult.

Ce trebuie știut despre siguranța antifungicelor orale?

Antifungicele sistemice nu sunt medicamente banale și nu se iau pe cont propriu. Ghidul British Association of Dermatologists precizează că terbinafina sistemică nu este recomandată la pacienții cu boală hepatică activă sau cronică și că analizele funcției hepatice și hemoleucograma se fac înainte de începerea tratamentului la persoanele cu consum important de alcool, cu hepatită sau cu anomalii hematologice în antecedente.

Afectarea hepatică gravă sub terbinafină este descrisă ca foarte rară. Cu toate acestea, îngălbenirea pielii sau a ochilor, urina închisă la culoare, greața persistentă, durerea în partea dreaptă sus a abdomenului, oboseala neobișnuită sau o erupție cutanată extinsă cer oprirea medicamentului și control medical. Tulburarea gustului sau a mirosului este un alt motiv de reevaluare.

Tulburarea de gust are o nuanță care nu trebuie pierdută: rar, terbinafina poate afecta permanent simțul gustului. Ocazional produce o reacție alergică potențial foarte severă și poate agrava unele afecțiuni ale pielii. Dacă ai o boală de piele cunoscută, spune-ne înainte de a începe tratamentul, ca să cântărim împreună beneficiul și riscul.

Itraconazolul are contraindicații care nu pot fi trecute cu vederea. Ghidul britanic îl contraindică la pacienții cu insuficiență cardiacă congestivă, din cauza efectului inotrop negativ, și interzice asocierea cu medicamente care prelungesc intervalul QT. Fiind un inhibitor puternic al enzimei hepatice CYP3A4, se însoțește de numeroase interacțiuni; combinația cu unele statine este contraindicată, pentru că poate produce dureri și slăbiciune musculară.

Fișa de produs europeană a itraconazolului trece pe lista de contraindicații și medicamentele pentru ritmul inimii: chinidina, disopiramida, dofetilida, dronedarona. Mecanismul e același: administrarea concomitentă cu itraconazol le crește concentrația în sânge, iar la concentrații mari aceste medicamente pot prelungi intervalul QT și pot declanșa aritmii grave.

Terbinafina, la rândul ei, inhibă puternic enzima CYP2D6, ceea ce poate duce la acumularea unor medicamente uzuale, cu bradicardie în cazul betablocantelor, sau la pierderea efectului analgezic al codeinei. Concluzia este aceeași pentru toate: lista completă a medicamentelor luate de pacient se arată medicului înainte de prescriere.

Nu există o schemă standardizată de monitorizare de laborator pentru terbinafină. Prospectul aprobat de FDA cere totuși transaminaze serice înainte de începerea tratamentului, la orice pacient, pentru că afectarea ficatului apare și fără boală hepatică preexistentă. Afectarea hepatică poate fi mută: se vede în analize, fără niciun simptom. Enzime hepatice de peste două ori valoarea normală cer oprirea imediată a medicamentului.

Frecvența repetării analizelor nu este standardizată, dar monitorizarea periodică a funcției hepatice este recomandată pe durata tratamentului. Leziunea hepatică apare în medie în jur de 30 de zile și de obicei în primele trei luni, așa că o urmărire în acest interval poate fi rezonabilă. Ritmul îl hotărăște medicul, în funcție de restul medicației tale și de bolile pe care le ai.

Onicomicoza nu este o urgență, iar tratamentul sistemic se amână, de regulă, până după sarcină și alăptare. Terbinafina orală nu se administrează în sarcină și în perioada de alăptare, itraconazolul este mai bine de evitat în sarcină, iar griseofulvina este contraindicată în sarcină, producătorii recomandând ca bărbații să nu conceapă un copil timp de șase luni după terminarea tratamentului.

Când ar trebui cineva să meargă la medic?

Merită programat un consult atunci când o unghie își schimbă culoarea, se îngroașă sau se desprinde și modificarea persistă ori avansează. Cu cât evaluarea are loc mai devreme, cu atât sunt afectate mai puține unghii și cu atât opțiunile sunt mai simple. Diagnosticul și tratamentul precoce cresc șansele de vindecare.

Evaluarea devine prioritară la persoanele cu diabet zaharat, cu tulburări de circulație la nivelul picioarelor sau cu imunitate scăzută. La acești pacienți, o unghie infectată și pielea fisurată din jur pot deveni poartă de intrare pentru infecții bacteriene, iar literatura descrie asocierea cu ulcerația piciorului. Orice semn de infecție apărut la nivelul piciorului se evaluează de urgență.

Există semne care nu suportă o programare peste câteva zile. Roșeața care se extinde, tumefierea, durerea pulsatilă, secreția purulentă, febra sau o dungă roșie care urcă pe picior cer evaluare medicală în aceeași zi, la medicul de familie sau la camera de gardă; dacă starea generală se alterează, se sună 112. Infecția netratată poate ajunge la os și crește riscul de amputație.

Cer examinare dermatologică și modificările care ies din tiparul obișnuit: o bandă pigmentată nou apărută într-o singură unghie, o distrofie unghială care nu răspunde la tratamentul antifungic corect urmat sau o modificare care începe de la baza unghiei, dinspre cuticulă. Ultima merită atenție și pentru că forma proximală este descrisă în asociere cu imunodepresia, inclusiv cu infecția HIV.

În familiile în care mai multe persoane au aceleași modificări, este util ca evaluarea să nu se oprească la un singur membru.

Ce nu funcționează și ce mituri circulă despre ciuperca unghiilor?

Cel mai răspândit mit este că problema se rezolvă singură. Nu se rezolvă. Onicomicoza netratată avansează, cuprinde și celelalte unghii și întreține infecția pielii piciorului.

Al doilea mit este că totul ar fi doar o chestiune estetică. Pentru multe persoane așa rămâne, dar la pacienții cu diabet, cu circulație deficitară sau cu imunitate scăzută unghia bolnavă și pielea fisurată din jur reprezintă un risc real de complicații.

Remediile din bucătărie, de la oțet la usturoi, bicarbonat sau uleiuri esențiale, nu pot elimina ciuperca din grosimea plăcii unghiale și, aplicate agresiv, pot irita pielea din jur. Amânarea evaluării este singurul lor efect sigur.

Oja și unghiile artificiale nu tratează nimic: ascund modificarea, întârzie diagnosticul și pot împiedica recoltarea corectă a probelor. Nici tratamentele oferite fără confirmare de laborator nu sunt o scurtătură rezonabilă, oricât de convingător ar fi prezentate.

Iar un tratament oprit la primul semn de ameliorare este, în practică, un tratament pierdut. Unghia arată bine abia după ce partea bolnavă a fost înlocuită complet prin creștere.

Cum se evită reinfectarea după tratament?

Recidiva nu este o excepție. DermNet estimează că aproximativ 20–25% dintre onicomicozele tratate reapar, iar între motivele invocate se numără circulația deficitară, vârsta înaintată, diabetul, imunosupresia, infecțiile mixte și tratamentul urmat incomplet. De aceea etapa de după tratament contează la fel de mult ca tratamentul însuși.

Prima măsură ține de piele, nu de unghie. Tinea pedis tratată incomplet reinfectează unghia nou crescută, așa că tratarea tălpilor și a spațiilor interdigitale face parte din plan, nu este un adaos opțional.

A doua ține de mediul umed. Uscarea atentă a picioarelor, în special între degete, șosetele schimbate zilnic, alternarea perechilor de încălțăminte și papucii proprii în vestiare, la piscină sau la saună reduc expunerea repetată.

A treia ține de instrumentar. Unghiera și pila folosite pentru unghia bolnavă nu se folosesc și pentru cele sănătoase, iar la salon sterilizarea instrumentarului nu este un detaliu. În familie, prosoapele și papucii nu se împart.

Tot la instrumentar intră cuticula: tăierea ei este de evitat, indiferent că o faci tu sau manichiurista, fiindcă mărește riscul ca unghia să fie lezată și să se infecteze. Așa cere broșura pentru pacienți a British Association of Dermatologists, la capitolul de autoîngrijire. Iar când o unghie îngroșată de la picior te incomodează la mers, aceeași broșură pune în discuție îngrijirea la podiatru.

Ultima ține de răbdare. Controlul recomandat de medic, la intervalele stabilite, permite depistarea din timp a unei recidive, când tratamentul este încă simplu. La unii pacienți, medicul poate recomanda și un tratament de întreținere.

Opțiunile de tratament, pe scurt

• Antifungice topice pentru unghie (lacuri și soluții medicamentoase) — Se aplică direct pe placa unghială, după instrucțiunile medicului, pe o perioadă lungă: pentru substanțe precum ciclopirox, efinaconazol sau tavaborol, durata de aplicare descrisă de American Academy of Dermatology este de aproximativ 48 de săptămâni. Ghidul British Association of Dermatologists limitează tratamentul local ca unică terapie la forma superficială albă, la forma distală și laterală aflată la început, când este afectat sub 80% din placă și matricea nu este cuprinsă, ori la situațiile în care antifungicele orale sunt contraindicate. Disponibilitatea preparatelor diferă de la o țară la alta, iar alegerea aparține medicului. Este nevoie de aderență constantă, pentru că unghia crește lent.
• Terbinafină, administrată oral — Antifungic activ pe dermatofiți precum Trichophyton rubrum, T. mentagrophytes, T. tonsurans și Epidermophyton floccosum, cu indicație terapeutică în onicomicoză. Schemele publicate sunt orientative: American Academy of Dermatology descrie aproximativ 6 săptămâni pentru unghiile de la mâini și 12 săptămâni pentru cele de la picioare, iar DermNet menționează 6–8 săptămâni la mâini și 3–4 luni la picioare; durata reală o stabilește medicul. Ghidul British Association of Dermatologists nu recomandă terbinafina sistemică în boala hepatică activă sau cronică și cere analize ale funcției hepatice și hemoleucogramă înainte de tratament la pacienții cu consum important de alcool, cu hepatită sau cu anomalii hematologice în antecedente. Afectarea hepatică severă este foarte rară, dar icterul, urina închisă la culoare, greața persistentă, durerea în hipocondrul drept, oboseala neobișnuită sau o erupție cutanată extinsă impun oprirea medicamentului și control medical. Poate produce tulburări de gust. Inhibă puternic enzima CYP2D6 și poate interacționa cu betablocante, cu donepezil sau cu codeina. Nu se administrează în sarcină și în perioada de alăptare.
• Itraconazol, administrat oral — Are un spectru larg, care acoperă dermatofiții, levurile (Candida, Pityrosporum) și unele mucegaiuri, cu indicație în onicomicoză pentru forma orală. Poate fi ales când sunt implicate levuri sau fungi nondermatofiți. Ghidul British Association of Dermatologists îl contraindică la pacienții cu insuficiență cardiacă congestivă, din cauza riscului de efect inotrop negativ, și contraindică asocierea cu medicamente care prelungesc intervalul QT. Este un inhibitor al CYP3A4, cu numeroase interacțiuni medicamentoase; asocierea cu unele statine este contraindicată, pentru că poate produce durere și slăbiciune musculară. Anomaliile testelor hepatice apar la până la 5% dintre pacienții cu tratament de lungă durată. Absorbția necesită mediu acid, astfel că antiacidele și inhibitorii de pompă de protoni o reduc. Este mai bine de evitat în sarcină și este încadrat în categoria C de sarcină FDA.
• Fluconazol, administrat oral — Activ pe Candida spp., T. tonsurans, T. rubrum și Microsporum canis. O precizare importantă: în tabelul de indicații terapeutice din tratatul de dermatologie, onicomicoza nu figurează între indicațiile aprobate ale fluconazolului, spre deosebire de terbinafină, itraconazol și griseofulvină; fluconazolul apare pentru infecții fungice superficiale generalizate, severe sau rezistente la antifungice topice. DermNet îl menționează totuși între antifungicele orale folosite în infecțiile unghiei, ceea ce înseamnă că poate fi ales de medic drept alternativă, în situații particulare. Încadrarea de sarcină FDA este C doar pentru doza unică de 150 mg și D pentru celelalte indicații terapeutice, deci pentru curele prelungite de tipul celor din onicomicoză se aplică încadrarea cea mai restrictivă.
• Griseofulvină, administrată oral — Antifungic clasic, activ pe Trichophyton, Microsporum și Epidermophyton, fără activitate împotriva Candida sau Malassezia. Nu mai este o alegere de primă intenție în onicomicoză: ghidul British Association of Dermatologists arată rate de vindecare micologică de numai 30–40% la unghiile de la picioare, cu tratament de 6–9 luni la unghiile de la mâini și de 12–18 luni la cele de la picioare, și o rezervă cazurilor în care celelalte medicamente nu sunt disponibile sau sunt contraindicate. Rămâne utilă mai ales în tinea capitis. Este contraindicată în sarcină și este încadrată în categoria X de sarcină FDA, iar producătorii recomandă ca bărbații să nu conceapă un copil timp de șase luni după terminarea tratamentului.
• Asocierea tratamentului local cu cel oral — Ghidul S1 din 2023 recomandă tratamentul local cu lac antifungic în formele ușoare sau moderate, iar în formele moderate spre severe tratamentul oral, în absența contraindicațiilor, adesea împreună cu preparatul aplicat pe unghie. Combinația este o decizie medicală, luată după confirmarea diagnosticului.
• Reducerea mecanică a unghiei bolnave — Tăierea scurtă, frezarea și îndepărtarea depozitului subunghial scad cantitatea de material infectat și ajută medicamentul aplicat local să ajungă la țintă. American Academy of Dermatology menționează, între manoperele posibile, debridarea, microperforarea plăcii unghiale și înmuierea prealabilă cu preparate pe bază de uree. O atenționare necesară: la persoanele cu diabet zaharat, cu neuropatie sau cu tulburări de circulație, tăierea, pilirea și frezarea unghiilor îngroșate nu se fac acasă, ci de personal medical instruit. Pe un picior lipsit de sensibilitate și cu irigare scăzută, o leziune minoră poate trece neobservată și poate evolua spre ulcerație, celulită sau osteomielită, cu risc de amputație.
• Avulsia chimică sau chirurgicală a plăcii unghiale — Îndepărtarea plăcii, chimic sau chirurgical, este rezervată unor situații selectate, de obicei unghii unice, foarte îngroșate sau dureroase, și se asociază întotdeauna tratamentului antifungic. La pacienții cu diabet zaharat, avulsia chirurgicală este în general evitată, fiind preferată abordarea conservatoare, cu tratament medicamentos și debridare neinvazivă, inclusiv avulsie chimică cu preparate pe bază de uree în concentrație mare. Decizia aparține medicului.
• Tratarea concomitentă a tinea pedis și decontaminarea încălțămintei — Fără tratarea pielii plantelor și a spațiilor interdigitale și fără igiena încălțămintei și a șosetelor, unghia nou crescută are toate șansele să fie reinfectată. Această etapă face parte din tratament, nu este o prevenție opțională.

Mituri frecvente despre onicomicoza

Surse medicale

Acest articol are rol exclusiv informativ și educativ. Nu înlocuiește consultul medical, nu stabilește un diagnostic și nu recomandă un tratament individual. Diagnosticul de onicomicoză se confirmă prin examinare directă și analize de laborator, iar orice medicament antifungic se administrează numai la indicația și sub supravegherea medicului. Modificările unghiei pot avea și cauze grave, inclusiv maligne; nu amâna evaluarea dermatologică.