Veruci plantare: de ce apar și cum le tratăm

Ce sunt, de fapt, verucile plantare?

Verucile plantare sunt excrescențe benigne ale pielii de pe talpă, provocate de virusul papiloma uman (HPV). Fac parte din aceeași familie cu verucile vulgare de pe mâini, doar că presiunea corpului le împinge spre interior. De aceea le simți uneori ca pe o pietricică sub picior când calci.

HPV cuprinde un grup mare, de peste 150 de genotipuri, care infectează pielea și mucoasele. Pentru verucile plantare, cel mai frecvent implicate sunt tipurile HPV 1, 2, 27 și 57. Sunt tipuri cu risc scăzut, care nu au legătură cu formele genitale ale infecției.

Vestea bună este că, în cabinet, vedem des astfel de leziuni, iar la majoritatea persoanelor cu imunitate normală verucile plantare sunt inofensive. Pot dispărea și singure în timp, deși pe talpă tind să fie mai încăpățânate, din cauza pielii îngroșate.

De ce am făcut o verucă plantară?

Cauza este întotdeauna infecția cu HPV. Virusul pătrunde prin mici fisuri sau microtraume ale pielii de pe talpă, adesea acolo unde stratul cornos e umed sau înmuiat. Nu apare din senin, ci printr-un contact cu virusul.

Mediile calde și umede favorizează transmiterea: piscine, dușuri comune, vestiare, săli de sport. Mersul desculț pe astfel de suprafețe crește contactul cu virusul, iar o piele fisurată îi oferă poarta de intrare.

Persoanele cu imunitatea scăzută sunt mai vulnerabile. În literatură sunt descrise forme întinse și cronice de verucoză plantară la pacienți cu imunitatea slăbită, de exemplu în afectarea hepatică avansată. Transpirația excesivă și traumatismele repetate ale tălpii contribuie și ele.

Cum recunosc o verucă plantară și cum arată?

O verucă plantară arată ca o zonă îngroșată, rugoasă, uneori cu un mic inel de piele întărită în jur. Poate fi unică sau în grup. Spre deosebire de un calus simplu, veruca întrerupe liniile fine ale pielii (amprentele), în loc să le continue.

Un semn clasic pe care îl căutăm după ce raclăm ușor suprafața îngroșată sunt punctele negre mici. Acestea sunt de fapt mici hemoragii în stratul cornos (sânge din capilarele mici ale verucii), nu firicele de virus sau rădăcini, cum se crede uneori.

Unele veruci cresc în profunzime și devin dureroase când calci sau când sunt strânse lateral. Acest tip profund se numește mirmecia. Alteori, mai multe leziuni superficiale se unesc în plăci, formând verucile în mozaic.

Durerea nu e obligatorie, dar, când apare, o simți mai ales la mers sau când stai mult în picioare. Localizarea pe zonele de sprijin (călcâi, perna din față a tălpii) explică de ce te incomodează mai tare decât o verucă de pe mână.

Un reper simplu, deși nu înlocuiește un consult: apasă leziunea direct, de sus în jos, apoi strânge-o ușor din lateral. O verucă plantară doare de obicei mai tare la presiunea laterală, în timp ce un calus sau o bătătură dor mai tare la presiunea directă.

Fii însă atentă la culoare. Punctele negre dintr-o verucă apar după raclare și sunt mici hemoragii în stratul cornos. O pată maronie sau neagră, care crește, își schimbă culoarea ori are margini neregulate, nu se pune singură pe seama unei veruci. O leziune pigmentată de pe talpă trebuie văzută de medic, uneori cu dermatoscopul.

Cum punem diagnosticul la Wanderma?

De cele mai multe ori, diagnosticul este clinic: îl punem privind leziunea, uneori cu ajutorul dermatoscopului. Raclarea blândă a suprafeței, care scoate la iveală punctele negre (mici hemoragii în stratul cornos), ne confirmă adesea că e vorba de o verucă, nu de un calus.

Ne interesează să distingem veruca plantară de alte leziuni: un calus sau o bătătură, o keratoză seboreică, un molluscum contagiosum, mai rar un carcinom spinocelular și, pentru o leziune pigmentată, un melanom acral (uneori fără pigment vizibil). Sunt rare, dar tocmai de aceea o leziune plantară unică, atipică, pigmentată sau care nu răspunde la tratament merită privită cu atenție suplimentară.

Rareori, când o leziune unică e rezistentă la tratament, recidivează sau are un aspect atipic, luăm în calcul o biopsie, pentru a exclude alte cauze. Nu punem niciodată un diagnostic online: pielea trebuie văzută și, uneori, atinsă.

Ce opțiuni de tratament există?

Nu există un singur tratament valabil pentru toată lumea. Pornim de la câți ani ai, câte leziuni sunt, cât te dor și cât de repede vrei să scapi de ele. La unele persoane, verucile dispar de la sine, așa că uneori supravegherea atentă e o opțiune rezonabilă.

Prima linie o reprezintă de obicei tratamentele topice care subțiază stratul îngroșat. Folosit constant, cu raclarea prealabilă a plăcii, acidul salicilic aplicat zilnic rezolvă aproximativ 70% dintre veruci în circa 12 săptămâni (date DermNet). Îl aplici doar pe verucă, protejând pielea sănătoasă din jur.

Formele în concentrație mare, sub pansament ocluziv, uneori asociate cu 5-fluorouracil, le recomandă și le prepară medicul. Nu ți le procura și nu ți le aplica singură: pe o leziune greșit identificată sau pe pielea din jur, acizii tari pot produce arsuri chimice, mai ales dacă ai diabet sau circulație slabă.

Crioterapia, adică înghețarea leziunii cu azot lichid, este o metodă de cabinet folosită frecvent. Necesită de regulă mai multe ședințe și poate fi ușor dureroasă. Rata de succes raportată este în jur de 70%, dar de obicei după 3-4 luni de tratament (date DermNet). O alegem în funcție de leziune și de cât de bine o tolerezi.

Pentru verucile rezistente avem și alte opțiuni: substanțe precum 5-fluorouracilul sau laserul. Laserul cu colorant pulsat se folosește de obicei după eșecul primelor terapii, cu un număr variabil de ședințe. Laserul CO2 e rezervat formelor rezistente, întinse sau foarte îngroșate.

Fiecare metodă are avantaje și limite, inclusiv riscul de cicatrice, mai ridicat la laserul CO2. Tocmai de aceea nu începe și nu întrerupe un tratament pe cont propriu: alegerea potrivită se face împreună cu medicul.

Iar 5-fluorouracilul aplicat pe piele nu se folosește în sarcină, fiindcă este teratogen, și se evită în alăptare.

Când ar trebui să vii la medic?

Mergi în aceeași zi la medic dacă în jurul leziunii apar semne de infecție care se întinde: roșeață care crește, căldură și umflătură locală, secreție sau puroi ori febră. Dacă starea generală e afectată, mergi la camera de gardă. O infecție a pielii se tratează repede, nu se așteaptă.

Vino la un consult dacă leziunea te doare, sângerează, se înmulțește sau își schimbă aspectul. Verucile care se răspândesc rapid sau nu răspund la nimic merită evaluate. La fel, o pată de pe talpă care se închide la culoare sau își schimbă forma se arată medicului.

Veruci neobișnuit de severe, întinse sau care persistă mult timp în ciuda tratamentului pot fi un semnal că, undeva în fundal, imunitatea e afectată, nu doar o problemă locală a pielii. În aceste cazuri, o evaluare medicală mai amplă poate fi utilă.

Îți recomandăm să nu tratezi singură verucile dacă ai diabet, tulburări de circulație la picioare sau imunitatea scăzută. La persoanele cu diabet, riscul de complicații la nivelul piciorului e mai mare chiar și pentru o leziune banală, așa că preferăm să urmărim noi evoluția.

Dacă nu ești sigură că e o verucă, mai ales când e o leziune unică, întărită, care revine mereu, cel mai sigur e să o vedem. Câteva minute de consult te scutesc de tratamente inutile aplicate pe ceva ce nu e verucă.

Ce mituri circulă despre verucile plantare?

Nu, veruca nu are o rădăcină care coboară până la os. Punctele negre din mijloc nu sunt rădăcini, ci mici hemoragii în stratul cornos (sânge din capilarele mici ale verucii). Ideea de rădăcină vine din aspectul îngroșat, dar nu are bază reală.

Remediile din folclor (usturoi, oțet, benzi adezive lăsate zile întregi) pot irita pielea sănătoasă din jur, fără să rezolve problema. Unele pot chiar întârzia un tratament corect sau pot provoca arsuri chimice pe talpă.

A tăia veruca acasă cu lama nu o vindecă și crește riscul de sângerare, infecție și răspândire a virusului pe pielea din jur. Nici a o ignora la nesfârșit nu e ideal, mai ales dacă te doare sau se înmulțește.

Opțiunile de tratament, pe scurt

• Supraveghere activă — La unele persoane cu imunitate normală, verucile plantare se pot rezolva de la sine. Când nu te deranjează, urmărirea în timp poate fi o alegere rezonabilă.
• Keratolitice topice (hidroxiacizi) — Acidul salicilic aplicat zilnic, cu raclarea prealabilă a plăcii îngroșate, rezolvă aproximativ 70% dintre veruci în circa 12 săptămâni (date DermNet) și se aplică doar pe verucă. Formele în concentrație mare, sub pansament ocluziv, uneori asociate cu 5-fluorouracil, le recomandă și le prepară medicul; nu se procură și nu se aplică singure, pentru că, pe o leziune greșit identificată sau pe pielea sănătoasă din jur, pot provoca arsuri chimice.
• Crioterapie — Înghețarea leziunii cu azot lichid, de regulă în mai multe ședințe. Poate fi ușor dureroasă și o alegem în funcție de leziune și de cât de bine o tolerezi; rata de succes raportată este tot în jur de 70%, de obicei după 3-4 luni de ședințe repetate (date DermNet).
• 5-fluorouracil — Un antimetabolit folosit uneori pentru verucile rezistente, adesea în asociere cu hidroxiacizi. Se aplică local, sub supravegherea medicului.
• Laser cu colorant pulsat (PDL) — Folosit de obicei după eșecul primelor terapii, cu un număr variabil de ședințe și cu risc scăzut de cicatrice.
• Laser CO2 — Rezervat formelor rezistente, întinse sau foarte îngroșate. Poate rezolva leziunea în una până la trei ședințe, dar are un risc mai mare de cicatrice.

Mituri frecvente despre veruci plantare

Surse medicale

Acest articol are rol informativ și nu înlocuiește consultul medical. Nu îți oferă un diagnostic și nu îți recomandă un tratament personalizat. Nu începe și nu întrerupe un tratament fără să discuți cu medicul tău. Dacă ai o leziune care te îngrijorează, mai ales o pată pigmentată de pe talpă, programează-te la un consult dermatologic.