Bolile de piele contagioase: agenți, transmitere și mituri

Ce sunt bolile de piele contagioase?

Bolile de piele contagioase sunt afecțiuni produse de un agent infecțios (un virus, o bacterie, o ciupercă sau un parazit) care poate trece de la o persoană la alta și poate produce aceeași boală la cel care îl primește. Fără acest agent nu există contagiune, oricât de întinsă sau de roșie ar fi o erupție.

O imagine utilă este cea a seminței și a solului. Microbul este sămânța, iar pielea și apărarea ei sunt solul. Sămânța ajunsă pe un sol care nu o primește nu încolțește, de aceea două persoane expuse la același microb nu se îmbolnăvesc neapărat amândouă.

Contagios și infecțios nu înseamnă același lucru. Infecțioasă este orice boală produsă de un microb; contagioasă este doar cea în care microbul trece de la un om la altul (câteva, ca unele micoze, se iau și de la animale, dar pot trece apoi și de la om la om). Pitiriazisul versicolor, de exemplu, este o infecție cu o levură din flora normală a pielii, dar nu se ia de la altcineva.

La polul opus stau bolile inflamatorii, autoimune sau cu predispoziție moștenită, în care nu există nimic de transmis. Pagina de față explică principiul; perioadele în care se transmite fiecare boală și regulile de revenire în colectivitate stau pe pagina bolii respective, pentru că diferă mult de la una la alta.

Care sunt principalele boli de piele contagioase și ce le produce?

Principalele boli de piele contagioase sunt produse de patru grupe de agenți: virusuri, bacterii, ciuperci și paraziți. Fiecare grupă are felul ei de a circula, iar tabelul le pune față în față.

Virusurile formează grupul cel mai variat. Unele rămân în organism după prima infecție: virusul care dă herpes labial și cel al varicelei se ascund în ganglionii nervoși și se pot reactiva mai târziu. Altele, precum cele care produc verucile (negii) sau molluscum contagiosum, infectează doar epidermul, stratul de la suprafață al pielii, fără să pătrundă mai adânc, și se transmit prin contact cu leziunea.

Bacteriile implicate cel mai des sunt stafilococul auriu și streptococul, care produc impetigo. Contactul cu ele este obișnuit în copilărie, însă infecția se instalează de regulă acolo unde pielea este deja lezată, de pildă de o zgârietură, de o înțepătură de insectă sau de eczemă.

Dermatofiții sunt ciupercile capabile să invadeze țesuturile bogate în keratină, adică stratul cornos al pielii, părul și unghiile, și produc, între altele, diferitele forme de tinea și onicomicoza. Ele se împart după gazda lor obișnuită: omul, animalele sau solul. Paraziții trec de la om la om prin contact apropiat. Acarianul care produce scabia se transmite prin atingerea strânsă a pielii, iar păduchii din pediculoza capului, prin contact cap la cap.

Pe ce căi se transmite o boală de piele contagioasă?

O boală de piele contagioasă se transmite pe una sau mai multe căi, iar calea explică atât cine e expus, cât și ce măsuri au sens. La multe boli, căile se combină.

Contactul direct rămâne calea cea mai frecventă. Scabia, de exemplu, se transmite de obicei prin contact apropiat și prelungit (inclusiv sexual) și mai rar prin obiecte contaminate. Obiectele contează mult la ciuperci: sporii dermatofiților pot rămâne viabili multă vreme pe perii, căciuli sau prosoape.

Bolile eruptive ale copilăriei, precum rujeola (pojarul), rubeola sau a cincea boală, circulă prin picăturile eliberate când cel bolnav respiră, tușește sau strănută. La unele dintre ele transmiterea începe înainte de apariția erupției; petele nu marchează, deci, momentul în care boala a început să se ia. Boala mână-picior-gură folosește două căi deodată, picăturile respiratorii și calea fecal-orală.

De la animale se iau mai ales unele ciuperci: formele de tinea capitis sau tinea corporis venite de la pisici și câini dau, de obicei, o inflamație mai intensă decât cele luate de la om. Boala Orf se ia de la oi și capre, de regulă printr-o zgârietură, și nu se transmite, în mod obișnuit, de la om la om. Strict vorbind, este o infecție luată de la animal, nu o boală contagioasă între oameni; o pomenim aici pentru că, la întrebarea „de unde am luat-o?”, răspunsul poate fi un animal.

Autoinocularea este calea cea mai puțin intuitivă: microbul este mutat de persoana bolnavă, prin scărpinat sau atingere, dintr-o zonă în alta. Așa se înmulțesc verucile și leziunile de molluscum contagiosum, iar o tinea pedis poate ajunge, prin mâini, pe alte zone ale corpului. Pe cale sexuală se transmit infecții precum herpes genital, condiloame și sifilis.

De ce contactul cu un microb nu înseamnă automat boală?

Contactul cu un microb nu duce automat la boală, pentru că între expunere și îmbolnăvire stau câteva filtre: bariera pielii, imunitatea, cantitatea de microb, durata contactului și condițiile locale, precum umezeala.

Bariera cutanată este prima linie. Stratul cornos intact ține microbii la suprafață, iar o zgârietură, o înțepătură sau pielea fisurată de eczemă le deschid o poartă de intrare. Așa se explică de ce copiii cu dermatită atopică fac mai ușor impetigo și de ce verucile se iau mai ușor pe pielea udă sau lezată.

Imunitatea contează la fel de mult. Cine a avut varicelă sau a fost vaccinat este, de regulă, protejat de o nouă varicelă. Molluscum contagiosum circulă mai ales între copii, care nu au încă apărare față de virus, iar adulții îl iau mai rar. La persoanele cu imunitate scăzută, infecții precum verucile, molluscum sau herpesul pot deveni mai întinse și mai greu de controlat.

Doza și durata contactului schimbă și ele riscul. Scabia obișnuită cere de regulă un contact apropiat și prelungit, în timp ce scabia crustoasă, cu foarte mulți acarieni pe piele, se transmite mult mai ușor, inclusiv prin obiecte. Există și purtători fără semne: la tinea capitis, persoane fără nicio leziune pot transmite ciuperca, iar virusul herpetic poate fi eliminat pe piele și în lipsa veziculelor.

Pielea nu este sterilă. Microbiomul pielii, adică comunitatea de microbi care trăiesc în mod normal pe ea, ajută la ținerea la distanță a germenilor de trecere. Unii dintre acești locuitori obișnuiți, precum levurile Malassezia, pot produce însă ei înșiși o problemă, fără ca aceasta să fie luată de la altcineva.

Ce boli de piele nu se iau, deși par contagioase?

Multe boli de piele care se văd de departe nu se transmit deloc. În ele nu există un microb care să treacă la altcineva: problema pornește din propriul sistem imunitar, dintr-o inflamație sau dintr-o predispoziție moștenită.

Psoriazisul este o boală inflamatorie cronică mediată imun: nu se ia prin atingere, la piscină sau prin contact intim. Dermatita atopică nu se ia și nu se dă mai departe, chiar dacă apare mai des în familiile cu eczemă, astm sau rinită alergică. Lichenul plan, lichenul scleros și alopecia areata sunt tot boli în care sistemul imunitar are un rol central. Niciuna nu este o infecție.

Vitiligo apare, după mecanismul cel mai bine susținut, când sistemul imunitar distruge celulele care produc pigment, iar petele albe nu se transmit nici prin atingere, nici prin obiecte. Pitiriazisul alba, cu petele lui deschise pe obrajii copiilor, este considerat o manifestare a pielii atopice, nu o boală luată de la alții. Aftele din stomatita aftoasă nu sunt contagioase, spre deosebire de herpesul din jurul gurii, cu care sunt des confundate.

Faptul că o boală apare la mai mulți membri ai aceleiași familii nu o face contagioasă. Psoriazisul și dermatita atopică sunt mai probabile când un părinte le are, iar o formă de pemfigus întâlnită în anumite regiuni apare frecvent la rude, fără să treacă de la una la alta. Rolul moștenirii îl explicăm separat, acolo unde vorbim despre cum se leagă genetica și pielea.

Necontagios nu înseamnă inofensiv. Pemfigusul nu se transmite nimănui, dar este o boală autoimună serioasă, care cere tratament de specialitate; întrebarea „se ia?” și întrebarea „e gravă?” au răspunsuri separate, în ambele sensuri.

Cum își dă seama medicul dacă o boală de piele este contagioasă?

Medicul află dacă o boală de piele este contagioasă abia după ce pune diagnosticul, pentru că aspectul singur înșală. Impetigo poate semăna cu herpesul, o placă de psoriazis cu o micoză, iar petele de vitiligo cu cele de pitiriazis versicolor.

Primul pas este clinic. Medicul întreabă cine mai are aceleași semne în casă, dacă a existat contact cu animale, ce boli ai avut și ce vaccinuri ai făcut, apoi examinează atent pielea, iar dermatoscopia completează adesea examinarea. Pentru multe boli contagioase, tabloul clinic ajunge.

Când e nevoie de confirmare, se recoltează o probă. Scuamele se examinează la microscop pentru a căuta ciuperca, lichidul dintr-o veziculă poate fi testat prin PCR pentru virusul herpetic, iar lampa Wood (o lumină ultravioletă) face ca unele infecții cu ciuperci să fluoreseze într-o culoare caracteristică.

Pașii prin care se ajunge la diagnostic îi descriem în pagina despre cum se pune un diagnostic dermatologic. Tocmai pentru că aspectul înșală, o erupție nouă și răspândită, mai ales o erupție cu febră, se arată medicului înainte de orice concluzie despre contagiozitate.

Ce reduce transmiterea acasă și în colectivitate?

Transmiterea unei boli de piele contagioase scade prin câteva măsuri simple, valabile pentru aproape toate: spălarea mâinilor după atingerea leziunilor, prosoape, lenjerie, piepteni și căciuli folosite doar de persoana bolnavă și acoperirea leziunilor cu haine sau cu un pansament, acolo unde se poate. Mâinile sunt vehiculul obișnuit al microbilor de la un om la altul. De aceea igiena lor stă la baza prevenției.

Tratamentul la timp face parte din prevenție: la impetigo, de exemplu, el scurtează perioada în care boala se transmite. La scabie îi tratăm în același timp pe toți cei din casă, chiar fără simptome. La tinea capitis îi verificăm pe toți și îi tratăm pe cei afectați, iar când ciuperca vine de la un animal, acesta ajunge la medicul veterinar. Măsurile de igienă nu înlocuiesc tratamentul, pe care îl stabilește medicul.

În vestiare, la dușurile comune și la piscină, papucii proprii protejează de veruci plantare și de tinea pedis. Rujeola și rubeola se previn prin vaccinul rujeolă-oreion-rubeolă, iar varicela se poate preveni tot prin vaccinare. Dacă ai fost deja în contact cu cineva bolnav, spune-i medicului cât mai repede.

Perioadele de contagiozitate și momentul în care un copil se poate întoarce la grădiniță sau la școală diferă mult de la o boală la alta. Le găsești pe pagina fiecărei boli, iar pentru situația ta concretă le stabilim la consult.

Igiena contează, dar bolile contagioase ale pielii nu sunt un semn de murdărie. Scabia și păduchii apar și în familii foarte curate, pentru că se transmit prin contact, nu prin lipsă de igienă; rușinea doar amână consultul și lasă microbul să circule.

Ce legătură au bolile contagioase cu bariera pielii și cu sistemul imunitar?

Bolile de piele contagioase stau la întâlnirea a trei subiecte pe care le explicăm separat. Bariera cutanată decide dacă microbul intră; sistemul imunitar al pielii decide dacă îl oprește; microbiomul pielii ocupă terenul pe care microbul străin ar vrea să se instaleze.

Când apărarea reacționează, apare inflamația, iar roșeața, umflătura și mâncărimea unei infecții sunt, în bună parte, semnele acestei lupte. Legătura explică de ce pielea atopică, cu bariera slăbită, face mai des infecții și de ce îngrijirea bolii de fond ajută și la prevenirea lor.

Ce ne întreabă pacienții în cabinet

Copilul are impetigo. Trebuie să-l țin departe de frații lui?

Le explicăm părinților că impetigo se transmite mai ales prin contact direct cu leziunile și prin obiecte precum prosoapele sau lenjeria. Acasă contează ca fiecare să aibă prosopul lui, lenjeria copilului să fie spălată separat, iar mâinile să fie spălate după atingerea leziunilor. Tratamentul scurtează perioada în care boala se transmite; momentul în care copilul poate reveni în colectivitate ți-l spunem la consult.

Am psoriazis, iar la sală lumea se ferește de mine. Cum le explic că nu se ia?

Le spunem pacienților că psoriazisul este o boală inflamatorie mediată imun, fără niciun microb care să treacă la altcineva: nu se ia prin atingere, la piscină sau prin contact intim. Poți explica simplu că e o boală a propriului sistem imunitar, ca multe alte boli cronice care nu se transmit. La consult discutăm deschis și despre stigmat, pentru că apasă adesea la fel de greu ca plăcile.

Mama are zona zoster, iar nepoata ei n-a făcut varicelă. Se poate îmbolnăvi?

Le explicăm că zona zoster nu se ia ca atare, dar lichidul din vezicule poate transmite virusul unui copil care nu a avut varicelă și nu a fost vaccinat; copilul ar face atunci varicelă, nu zona zoster. Cât timp veziculele nu s-au uscat, recomandăm să fie acoperite și să se evite contactul apropiat cu copilul, cu femeile însărcinate care nu au avut varicelă și cu persoanele cu imunitate scăzută. Detaliile sunt pe pagina despre zona zoster.

Am o pată rotundă pe braț și avem o pisică nouă. Se poate să fi luat o ciupercă de la ea?

Se poate. Le explicăm pacienților că unele ciuperci ale pielii (dermatofiții) trăiesc pe pisici și câini și dau, de obicei, pete mai inflamate decât cele luate de la om; așa apar unele forme de tinea corporis. Confirmăm diagnosticul prin examenul scuamelor la microscop, apoi tratăm pielea și, dacă e cazul, rugăm medicul veterinar să verifice animalul. Până atunci, spală-ți mâinile după ce atingi pisica.

Mituri frecvente despre boli de piele contagioase

Surse medicale

Acest articol are scop informativ și educativ și nu înlocuiește consultul medical. Nu poți stabili singur, după aspect, dacă o erupție este contagioasă: multe boli de piele se aseamănă, iar diagnosticul îl pune medicul. Perioadele de contagiozitate și regulile de revenire la grădiniță, școală sau serviciu diferă de la o boală la alta; le găsești pe paginile dedicate fiecărei boli. Nu începe și nu opri un tratament fără îndrumarea unui medic. Dacă ești însărcinată și ai fost în contact cu cineva care are varicelă, zona zoster, rubeolă sau a cincea boală, spune-i medicului tău.