Hiperhidroza (transpirația excesivă): cauze și tratament

Ce este hiperhidroza?

Hiperhidroza este transpirația care depășește cu mult nevoia corpului de a se răci. Glandele sudoripare ecrine: cele care produc transpirația apoasă și sunt răspândite pe aproape toată pielea, dar dense la palme, tălpi, axile și frunte, primesc semnal să lucreze intens și atunci când temperatura nu o cere.

Glandele în sine sunt normale ca structură și număr; comanda nervoasă care le pornește este cea dereglată. De aici decurge tot ce contează practic: nu e o problemă de igienă, de greutate sau de fire, și nu se rezolvă „dacă te calmezi”. Pentru unii pacienți rămâne o neplăcere administrabilă.

Pentru alții înseamnă trei tricouri pe zi, evitarea unei strângeri de mână sau renunțarea la o meserie.

E și mai frecventă decât se crede: studiile de populație estimează o prevalență de circa 5% (aproximativ 4,8% într-o evaluare pe populația din SUA), cel mai des în zonele axilară, palmară și plantară, iar la mulți pacienți sunt afectate simultan mai multe regiuni.

Hiperhidroza se tratează, iar opțiunile sunt mai multe decât știe majoritatea oamenilor care au trăit ani întregi cu ea.

De ce transpir atât de mult?

Depinde de forma pe care o ai, iar aceasta este prima întrebare la care răspundem. În hiperhidroza primară, cea mai frecventă, nu există o boală în spate.

Fibrele nervoase simpatice care comandă glandele ecrine eliberează acetilcolină disproporționat față de situație: pielea transpiră la o emoție, la un efort mic sau fără un motiv evident. Debutul e tipic în copilărie sau adolescență, iar tiparul se repetă des în familie. În hiperhidroza secundară, transpirația este simptomul altcuiva.

Poate fi o tiroidă hiperactivă, diabetul, menopauza, o infecție cronică, un medicament început recent, unele antidepresive și medicații antidiabetice au transpirația printre reacțiile adverse, sau, mai rar, o afecțiune neurologică ori hematologică. Distincția nu e o formalitate.

În forma secundară, tratarea cauzei rezolvă transpirația; iar dacă o ratăm, riscăm să ratăm un diagnostic care contează mult mai mult decât transpirația.

Ce forme de hiperhidroză există?

Împărțirea utilă clinic are două categorii mari, plus două situații aparte. Hiperhidroza primară focală ocupă zone bine delimitate și simetrice (ambele axile, ambele palme, ambele tălpi, fața și scalpul) începe devreme în viață și se oprește în somn.

Hiperhidroza secundară generalizată udă tot corpul, debutează de regulă la vârstă adultă, nu ține cont de somn și vine în pachet cu semnele bolii care o produce. Hiperhidroza compensatorie apare după simpatectomie: zona operată se usucă, dar transpirația se mută pe trunchi sau coapse, uneori mai supărătoare decât problema pentru care s-a operat.

Iar hiperhidroza gustativă, cunoscută ca sindrom Frey, se declanșează la mestecat pe o zonă a feței, de obicei după o intervenție în regiunea parotidiană. Reținem tiparul care orientează diagnosticul: simetric, focal, din copilărie, oprit în somn înseamnă aproape întotdeauna formă primară. Difuz, nou apărut, prezent și noaptea înseamnă că trebuie căutată o cauză.

Cum se manifestă hiperhidroza?

Transpirația e vizibilă și apare fără căldură sau efort care s-o explice: cercuri pe tricou care se lărgesc, palme care udă hârtia și alunecă pe volan, șosete umede după câțiva pași. Umezeala permanentă schimbă pielea.

Stratul cornos se macerează, devine albicios și fragil, mai ales între degete, iar pe acest teren apar micoze interdigitale, foliculite și veruci plantare. Tot macerarea explică o parte din miros: transpirația ecrină e practic inodoră, dar stratul cornos înmuiat și degradarea bacteriană a keratinei produc bromhidroza pe tălpi și între degete.

La axilă, unde predomină glandele apocrine, mirosul vine mai ales din acțiunea bacteriilor asupra secreției apocrine, motiv pentru care problema se rezolvă tratând umezeala și populația bacteriană, nu spălând mai des.

Partea pe care pacienții o descriu ultima, deși cântărește cel mai mult, e cea socială: mâna ținută în buzunar, hainele alese doar în culori închise, ședințele evitate, orientarea profesională schimbată. E un motiv întemeiat de tratament, nu o exagerare.

Cum se pune diagnosticul de hiperhidroză?

Prin discuție și examinare, nu prin analize. Ne spui de când transpiri, unde, dacă e simetric, dacă se oprește noaptea, dacă mai are cineva în familie același lucru și cât te încurcă efectiv, iar aceste răspunsuri separă forma primară de cea secundară.

Pentru forma primară focală există criterii clinice consacrate: transpirație focală, vizibilă și excesivă de cel puțin șase luni, fără cauză aparentă, la care se adaugă cel puțin două caracteristici asociate: caracterul bilateral și simetric, afectarea activităților zilnice, cel puțin un episod pe săptămână, debutul înainte de 25 de ani, istoricul familial și oprirea în somn.

Severitatea o măsurăm cu o scală validată cu patru trepte. Scala de severitate a hiperhidrozei (HDSS), în care descrii cât e de tolerabilă transpirația și cât îți afectează activitățile: de la 1 (nu o observi) la 4 (îți e intolerabilă), un scor de 3 sau 4 însemnând formă severă.

E utilă și după tratament, ca să comparăm cu punctul de plecare. Când zona trebuie delimitată exact, de pildă înainte de injectarea toxinei botulinice, folosim testul cu iod și amidon (testul Minor): suprafața care transpiră se colorează în închis și ne arată unde să tratăm.

Analizele intră în scenă doar când suspectăm o cauză secundară: debut la vârstă adultă, transpirație pe tot corpul sau asimetrică, transpirații nocturne, febră, scădere în greutate, un medicament nou. Atunci evaluarea pornește de la funcția tiroidiană și glicemie și continuă în funcție de ce găsim.

Cum se tratează hiperhidroza?

În trepte, de la cel mai simplu spre cel mai invaziv, iar treapta de start o dă localizarea plus severitatea. Pentru axilă începem cu antiperspirante cu săruri de aluminiu în concentrație medicală. Aici tehnica decide rezultatul: se aplică seara, pe piele complet uscată, și se spală dimineața.

Aplicat dimineața, pe piele care deja transpiră, produsul are toate șansele să irite și nicio șansă să funcționeze, de aceea mulți pacienți ajung la noi convinși că „au încercat tot”, când de fapt au încercat greșit.

Pentru palme și tălpi, ionoforeza cu apă de la robinet rămâne opțiunea de bază: o serie de ședințe la început, apoi întreținere, care poate continua acasă cu aparat propriu. Când acestea nu ajung, urmează toxina botulinică injectată intradermic, una dintre cele mai eficiente opțiuni pentru axilă, de referință când antiperspirantele nu mai fac diferența.

Anticolinergicele orale se rezervă formelor generalizate sau situațiilor cu mai multe zone afectate simultan; blochează acetilcolina peste tot, deci gura uscată, vederea încețoșată și o toleranță mai mică la căldură sunt prețul obișnuit.

În ultimele linii stau termoliza cu microunde, pentru axilă, și simpatectomia toracoscopică: eficientă pe zona țintă, dar cu transpirație compensatorie frecventă și ireversibilă, motiv pentru care o discutăm doar după ce restul a eșuat.

În sarcină și alăptare alegerile se restrâng: antiperspirantele cu săruri de aluminiu rămân în general acceptabile, în timp ce ionoforeza, toxina botulinică și anticolinergicele se amână sau se evită, cu decizie luată împreună cu medicul. Dacă hiperhidroza e secundară, ordinea se schimbă complet: tratăm cauza, iar transpirația urmează.

Ce poți face acasă pentru transpirația excesivă?

Măsurile de acasă nu înlocuiesc tratamentul, dar îi cresc randamentul și fac ziua suportabilă. Folosește antiperspirantul corect (seara, pe piele uscată) nu doar mai des.

Alege materiale care lasă pielea să respire și schimbă șosetele în cursul zilei, mai ales dacă tălpile sunt zona afectată; încălțămintea are nevoie de o zi de uscare între purtări. Pentru picioare, uscarea atentă între degete după duș previne macerarea și micozele care vin după ea.

Absorbantele pentru axilă și pudrele absorbante rezolvă situații punctuale, o prezentare, un interviu. Alcoolul, cofeina și mâncarea iute declanșează transpirația la unii oameni; dovezile sunt limitate, dar dacă observi o legătură la tine, merită ajustată.

Iar dacă anxietatea alimentează transpirația, care la rândul ei alimentează anxietatea, o buclă pe care o vedem des, abordarea celor două împreună dă rezultate mai bune decât fiecare separat.

Când mergi la medic pentru transpirația excesivă?

Un prim motiv, valabil oricând: când transpirația îți schimbă deciziile zilnice. Nu e nevoie de un prag de gravitate ca să ceri ajutor, iar tratamentele funcționează.

Există însă situații în care consultul nu trebuie amânat, pentru că transpirația poate fi semnul altei boli: transpirație care a început brusc la vârstă adultă, care udă tot corpul în loc să stea pe zone, care apare și noaptea, în somn, sau care e prezentă doar pe o parte a corpului.

La fel, când vine însoțită de febră, scădere în greutate fără explicație, ganglioni măriți, palpitații sau tremurături, ori când a apărut la scurt timp după începerea unui medicament nou.

Separat de acestea există o urgență reală, de alt ordin: o transpirație rece, bruscă și abundentă, însoțită de durere în piept, lipsă de aer sau greață, nu e o problemă de hiperhidroză, poate fi un infarct și se sună 112.

Iar la o persoană cu diabet, transpirația bruscă cu tremur, amețeală sau confuzie poate însemna hipoglicemie și cere zahăr imediat. Mergi la medic și când umezeala permanentă a produs deja consecințe pe piele: micoze care revin, fisuri între degete, infecții repetate. Acolo tratăm două lucruri deodată: infecția și cauza ei.

Ce ne întreabă pacienții în cabinet

Transpir așa de când eram copil. E ceva în neregulă cu mine?

Cel mai probabil nu, în sensul unei boli ascunse. Debutul din copilărie sau adolescență, pe zone simetrice, cu oprire în somn și adesea cu alți membri de familie la fel, e tabloul clasic al hiperhidrozei primare, o dereglare a comenzii nervoase către glandele sudoripare, nu simptomul altei afecțiuni. Rămâne o afecțiune care se tratează, iar faptul că durează de ani nu o face mai greu de controlat.

Am încercat toate deodorantele din farmacie și niciunul nu merge.

Aproape de fiecare dată sunt două lucruri diferite la mijloc. Deodorantul combate mirosul; antiperspirantul reduce transpirația, sunt produse cu roluri distincte. Iar antiperspirantul cu săruri de aluminiu se aplică seara, pe piele complet uscată, și se spală dimineața. Aplicat dimineața, pe piele umedă, irită și nu funcționează. Merită reluat corect înainte de a-l declara ineficient.

Dacă blochez transpirația la subraț, unde se duce? Nu rămân toxinele în corp?

Nu. Transpirația este în esență apă cu electroliți, nu o cale de eliminare a toxinelor, ficatul și rinichii fac treaba asta. Axilele reprezintă o fracțiune mică din suprafața de transpirație a corpului, iar restul pielii continuă să regleze temperatura normal. Tratarea axilei nu suprimă termoreglarea.

Toxina botulinică pentru transpirație e aceeași cu cea pentru riduri?

Este aceeași substanță, cu altă țintă și altă tehnică. Pentru riduri se injectează în mușchi, ca să-i reducă contracția. Pentru transpirație se injectează superficial, în piele, în multe puncte pe suprafața marcată în prealabil, ca să blocheze semnalul către glandele sudoripare. Mușchii din zonă nu sunt ținta.

Va trebui să repet tratamentul toată viața?

Toxina botulinică și antiperspirantele controlează transpirația, nu o vindecă, efectul se epuizează și tratamentul se reia. Ionoforeza cere întreținere din același motiv. Există și opțiuni cu efect de durată lungă, dar au un raport beneficiu/risc care nu se potrivește oricui. La consult stabilim ce schemă merită pentru cazul tău, pe termen lung, nu doar pentru sezonul următor.

Mituri frecvente despre hiperhidroza

Surse medicale

Acest articol are caracter informativ și educativ și nu înlocuiește consultul medical. Transpirația excesivă trebuie evaluată de un medic, care stabilește dacă este vorba de o formă primară sau de simptomul altei afecțiuni și alege tratamentul potrivit fiecărui caz.